Primăria Fălticeni informează conducătorii auto că începând de vineri, 5 iunie a.c., ora 7, şi până luni, 15 iunie a.c., se întrerupe circulaţia, pentru toate categoriile auto, pe strada 13 Decembrie, pe segmentul blocul turn, până la intersecţia cu varianta pentru trafic greu (Dogari).
Restricţia este impusă pentru derularea lucrărilor în cadrul proiectului FARB CL-03 – „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în aglomerarea Fălticeni”, reabilitarea instalaţiei de canalizare cu racordurile aferente.
În intervalul 5-15 iunie, traficul greu va fi deviat pe strada Republicii (prin faţa sediului Administraţiei Fiscale Fălticeni) – intersecţia cu varianta pentru trafic greu (Dogari) – bulevardul 2 Grăniceri şi retur pentru mijloacele auto care tranzitează municipiul Fălticeni spre Suceava.
Decizia a fost luată cu acordul Poliţiei Rutiere. Au fost stabilite măsurile care se impun pentru asigurarea intervenţiei în situaţii de urgenţă a Staţiei de Ambulanţă şi a Detaşamentului de Pompieri Fălticeni.

























Comentarii