Soprana britanică Sarah Brightman a anunţat că îşi amână sine die călătoria în spaţiu, prevăzută pentru luna septembrie. Brightman ar fi fost al 8-lea turist spaţial care ar fi urcat la bordul Staţiei spaţiale internaţionale (ISS), relatează AFP. Vedeta musicalului „Fantoma de la Operă” şi-a justificat decizia prin „motive familiale” într-un comunicat postat pe site-ul său internet. Soprana de 54 de ani, care se antrena pentru călătorie în apropierea Moscovei, urma să decoleze la 1 septembrie de pe cosmodromul Baikonur (Kazahstan) şi să petreacă zece zile în spaţiu. Pentru locul din naveta Soyuz a plătit echivalentul a 48 de milioane de euro, potrivit presei britanice.
Sarah Brightman ar fi fost prima turistă spaţială din ultimii şase ani, după ce acest program turistic a fost suspendat din cauza lipsei de locuri la bordul navetei. Ultimul turist a fost miliardarul Guy Laliberte, fondatorul companiei Cirque du Soleil, revenit pe Pământ în octombrie 2009, după 11 zile petrecute în spaţiu. Sarah Brightman intenţiona să cânte în spaţiu şi începuse să lucreze la o piesă alături de fostul ei soţ, Andrew Lloyd-Webber. „Este un proiect care pare nebunesc, nerealist”, declarase soprana în luna martie, la o conferinţă de presă susţinută la Londra.




























Comentarii