O moschee mobilă va începe să circule prin Moscova, de la sfârşitul săptămânii viitoare, pentru a veni în sprijinul musulmanilor care vor să îndeplinească ritualul rugăciunii, a anunţat joi, în capitala rusă, unul dintre autorii acestui inedit proiect, Airat Kasiov, relatează EFE. Iniţiativa este finanţată pe baza unei colecte publice şi are ca obiectiv soluţionarea lipsei de lăcaşe de cult pentru musulmani din marele oraş. Serviciul va fi gratuit, iar moscheea se va deplasa la solicitarea, făcută pe internet sau telefonic, a credincioşilor interesaţi, a declarat Airat Kasiov pentru agenţia Interfax.
În prezent, la Moscova funcţionează doar patru moschei, în timp ce numărul musulmanilor care locuiesc acolo este de aproximativ două milioane, ceea ce reprezintă a cincea parte din populaţia metropolei.
Moscheea mobilă este amenajată într-un autobuz, în care au fost delimitate două spaţii: unul pentru abluţiuni şi un altul pentru rugăciuni. Capacitatea acestui lăcaş de cult este de şapte persoane.
Numărul musulmanilor din Rusia este estimat la 20 de milioane, menţionează EFE, precizând că nu există statistici oficiale referitoare la acest subiect.




























Comentarii