La bisericuţa noastră din deal, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pe stil vechi din anul 2004, m-am aflat în curtea locaşului de cult unde, după terminarea slujbei, în compania colegului loco de condei, Ion Aflorei, am trăit momente încărcate de emoţie, memorabile, care mi-au dat prilejul unic de a-l cunoaşte pe regretatul scriitor ucrainean Ştefan Tcaciuc, diriguitorul revistei “Curierul ucrainean”. Clipe de neuitat pentru mine, iar cititorii vor afla de ce… Locuind într-o zonă cu populaţie huţulă, din moşi-strămoşi cu o mare credinţă în Dumnezeu, harnică la munca în pădure, la îngrijitul şi la creşterea vitelor, păstrătoare de tradiţii specifice ei, în mijlocul unui ţinut cu o natură paradisiacă, iubind şi având înclinaţie pentru slova tipărită, doream să devin colaboratorul publicaţiei amintite a U.U.R.
Era o zi încântătoare de vară, iar eu, alături de coleg, am păşit cu sfială spre băncuţa pe care stătea nimeni altul decât domnul Ştefan Tcaciuc, un bărbat voinic, roşu în pomeţi, cu bărbia sprijinită în mânerul unui baston, echipat, cred, ca întotdeauna, cu pantaloni susţinuţi cu bretele petrecute pe după umeri. M-a ascultat cu atenţie, apoi mi-a promis “pătrunderea mea” în spaţiul “Curierului” cu o scriere, cu o proză.
Am procedat în consecinţă şi, în toamna aceluiaşi an, numai ce mi-a zis condeierul “confrate” pe holul Şcolii Gimnaziale Izvoarele Sucevei, ţinând revista proaspăt tipărită în mână: “Ţi-a apărut o «capcană!»”.
Da. Proza “Capcana” a însemnat, prin bunăvoinţa dlui Ştefan Tcaciuc, începutul colaborării, cu zece ani şi mai bine în urmă, cu revista “Curierul ucrainean”.
Trecut-a timpul şi nu voi putea da uitării acea zi când, la bisericuţa noastră din deal, în acea zi splendidă şi în locul pitoresc unde ne aflam, a avut loc evenimentul pe care l-am povestit.
Trecut-a vremea…
Comentarii