Nu mai plânge, Jane!

„Jurnalismul nu moare, se transformă” se notează, cumva concluziv, înspre finalul recentului raport al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) despre „starea sectorului mass-media în anul 2014”, afirmaţie care se reazemă pe o alta, teoretică, aceea că „în orice situaţie de criză există posibilitatea înnoirii”. Şi se prevesteşte ca totuşi plauzibil un vis renovator ce presupune ca Cineva, un aşteptat iluminat în materie, să vină cu… o idee generatoare de progres/profit, să impună pieţei acea idee şi, ca urmare, ea să devină model. Altfel, raportul este alcătuit din informaţii foarte sumbre, în conţinutul cărora, scos din sipetele istoriei presei, câinele (clasicizat) de pază al democraţiei este abia-abia de găsit, sub forma unui căţel „mai timorat ca oricând”. Dacă pricepem bine, un câine domestic, straşnic domesticit, cuminţit. „Dacă ar fi să definim cu un singur cuvânt starea sectorului mass-media în anul 2014, frica ar fi cuvântul cel mai potrivit” anunţă raportul CJI, referindu-se la temeri pe care le împărtăşesc jurnaliştii (să nu-şi piardă slujba, leafa, de patron, de politicieni, de autorităţi) deopotrivă cu managerii de presă (că piaţa e în declin, că publicitatea ar fi pe cale de dispariţie, fiind servită cu precădere televiziunilor centrale, de problemele distribuţiei, că adesea regulile concurenţei sunt încălcate, de instituţiile statului). Dinspre aşa o privelişte, cu încă numeroase nuanţe, scrise în raport şi nescrise, dar ţinând de acelaşi colţuros adevăr, concluzia de moment ar fi că „jocul pare a fi la final, mediile tradiţionale părând a pierde partida”. Însă speranţa – ce se poate sprijini inclusiv pe înţelesurile a numeroase momente de cumpănă cu care s-a confruntat presa în întreaga sa istorie – rămâne. Până şi ca motiv de raport sau, iată, de tabletă. Nu mai plânge, Jane, presa nu e moartă, presa se transformă.

Va urma!