Poliţiştii din oraşul Salcea au plecat duminică seară, pe la ora 19.30, să cerceteze împrejurările în care un localnic de 39 de ani a ajuns cu maşina în şanţ.
Au aflat la faţa locului că acesta se angajase mai devreme într-o depăşire în curbă, când a pierdut controlul direcţiei şi s-a oprit în şanţul de pe marginea drumului. Dar au mai aflat şi că, dacă şoferul n-ar fi fost beat, erau şanse mari ca accidentul să nu se fi produs.
Etilotestul a indicat 0,80 la mie alcool în aerul expirat valoarea alcoolemiei urmând a fi stabilită din probele recoltate la spital.
Bărbatul s-a ales cu permisul suspendat şi cu un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

























Comentarii