În perioada 2326 aprilie 2015, la Casablanca, în acelaşi timp cu Colocviul internaţional pe problematica asigurării calităţii în învăţământul superior, organizat de Universitatea Hassan II şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, se desfăşura un eveniment despre care vorbeau toţi locuitorii oraşului: Târgul Internaţional al Studentului, a 24a ediţie (!!!).
Aflat sub Înaltul patronaj al Majestăţii Sale Regele Mohammed VI, amplasat în imediata vecinătate a Moscheii Hassan II (a treia din lume ca mărime şi importanţă, după Mecca şi Medina), Târgul Studentului atrăgea ca un magnet elevi, studenţi, părinţi, vizitatori de toate vârstele şi interesele, oameni obişnuiţi, care veneau aici ca la bazar (termenul nu e deloc peiorativ, dimpotrivă, el simbolizează un loc de interes general, bine şi atent organizat şi gestionat, unde găseşti lucruri de calitate, pentru fiecare, de la mic la mare, de la omul simplu la academician). Râuri, râuri de oameni intrau la Târgul Studentului ca în Moschee. Toate elementele ce vizau strategia de organizare a acestui Târg educaţional (personalizat încă din titulatura lui care include cuvântul „student”, deci beneficiarul direct, chemat să intre, să vadă, să constate şi apoi, eventual, să aleagă) simbolizau, semnificau, cu alte cuvinte erau menite să comunice ceva cuiva undeva pentru ceva. Nimic la întâmplare, nimic neinteresant!
Îmi propusesem să ajung la Târg pentru a vedea dacă şi cum este reprezentată România. Ajunsă acolo, am fost cuprinsă de un val de emoţii văzând grandoarea organizării, multitudinea şi seriozitatea ofertanţilor, frumuseţea, interesul, curiozitatea celor care intrau în pavilioane.
Am început să iau notiţe, erau specializări, profiluri de facultăţi, denumiri de universităţi inedite pentru mine. Zeci de materiale, sute de informaţii îmi erau oferite în direct şi nu puteam să nu mă opresc măcar un minut în fiecare pavilion pe lângă care treceam. Tinerii care prezentau erau îmbrăcaţi în „uniforma” specifică, în culorile instituţiei.
Catalogul general al Târgului mia permis săi cunosc imediat pe Rege, pe Ministrul Educaţiei Naţionale şi al Formării Profesionale, pe Ministrul Învăţământului Superior şi Cercetării, pe organizatorul Târgului. Aşa cum am putut constata şi la Colocviul nostru, una dintre cheile reuşitei este munca în echipa lărgită: „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi” nu e lozincă, e realitatea unei ţări în care o universitate (e drept, cea mai mare) are aproape 100.000 de studenţi, în care toţi studenţii sunt bursieri ai statului, în care profesorul este plătit cam de trei ori mai mult decât la noi, în care perfecţionarea reprezintă o obligaţie (costul ei fiind suportat tot de stat!), în care sa înţeles că educaţia este singura cale de dezvoltare şi de aceea se investeşte pe măsura importanţei domeniului.
Abia după vreo oră de vizită am zărit, la capătul sălii, pavilionul România – Tunisia. Mai întâi am văzut steagul României, am tresărit de emoţie, apoi m-am grăbit să ajung la românii mei.
O mare de oameni erau la intrarea în micul, foarte micul nostru spaţiu de expunere, împărţit frăţeşte cu Tunisia. Iaşi, Timişoara, Cluj, Bucureşti, Arad, Ploieşti erau oraşele cu universităţi româneşti. Gazdele? Doi domni din Tunisia, foşti studenţi ai universităţilor din România, făceau lobby, într-o frumoasă limbă franceză, pentru şcolile noastre de învăţământ superior. Vorbeau şi româneşte foarte bine! Nu sau scuzat nicio clipă pentru româna lor, de excepţie! Am făcut promovare în direct, împreună! Cu toţii eram extrem de emoţionaţi. Din nou. Ne mulţumeam reciproc şi… numărul de persoane interesate creştea. Am spus „Doamne ajută!” şi m-am strecurat, cu greu, la ieşire. Mi-am mai spus, bucuroasă: Diplomaţia academică, despre care am vorbit la Colocviu, reprezintă o vie realitate! Bravo Casablanca. Bravo Tunis! Dumnezeu să ne ajute… şi pentru România!
Prof. univ. DHC SANDA-MARIA ARDELEANU,
Deputat PNL Colegiul nr. 1 Suceava
Comentarii