După un sfert de secol de democraţie atât de mult dorită, se poate constata că e prost înţeleasă de mulţi semeni, că nu ştim să fim suficient de bine stăpâni, în mod corect, pe ziua de azi, pentru a avea mâine mai puţine probleme. Diferite stări şi atitudini din cotidian se perpetuează negativ în societate, afectând comoara nepreţuită din om – sufletul. Dacă nu este primenit cu grijă, atunci păcatul, ignoranţa şi prostia îl îmbolnăvesc. De aceea este necesar să avem mereu pentru el cheie potrivită, răbdare, iubire, încredere şi responsabilitate.
În toţi aceşti ani, de multe ori marcaţi de convulsii sociale, nu am beneficiat decât parţial de politicieni, şefi de instituţii, de factori de decizie, de mass-media, cu impact pozitiv în bunul mers al lucrurilor. S-au accentuat ura şi minciuna, setea veroasă de putere, gustul de a acumula nejustificat averi, crearea unei false imagini despre adevărata realitate din ţară, o stare de disconfort general, o dezorientare voită în plan economico-social, în funcţie de alternanţa la guvernare, exact ca în balada populară: „Ziua ce-mi zidea/Noaptea se surpa”. Astfel fiind nevoiţi să plecăm iar şi iar de la zero, aşa cum decideau cei care dobândeau frâiele puterii.
În paralel cu aceste stări de lucruri, comportamentul stradal, lipsa unei minime decenţe din partea unor concetăţeni de varii vârste supără nu numai privirea, ci şi auzul, obligat să înregistreze frânturi de limbaj adesea similar cu pornografia, însoţit chiar de gesturi obscene, conducând, regretabil, la concluzia că, de la nivelul cel mai înalt şi până la pragul de jos, unora le lipseşte o vitamină esenţială din corp – educaţia! Aceasta nu este o operă de rutină, ci una de continuă creaţie, mereu mişcare spre bine, care trebuie începută din familie, apoi continuată în mod organizat în grădiniţă şi şcoală pentru a deveni prioritate, deoarece ea dă strălucire însuşirilor pe care le are individul. Din păcate, constatăm că sunt unii care par a se trezi singuri în goliciunea lor sufletească, nu văd şi nu aud, nu vor sau nu pot să-şi dovedească poziţia bipedă prin ceva bun şi util, colorând supărător şi viciind mediul în care se mişcă, uneori dincolo de orice limită de suportabilitate. Cauzele unui asemenea comportament sunt multiple, unele bine cunoscute, derivând din democraţia asimilată greşit, altele dintr-un adevăr ce trebuie asumat de către cei autorizaţi să corijeze starea de educaţie a unor asemenea elemente umane.
Diferite sondaje şi opinii atestă că încă suntem tributari sub raport educaţional, chiar dacă majoritatea cadrelor didactice trudesc serios şi constant, menirea lor justificând pe deplin afirmaţia că sunt „adevăraţi semănători de lumină şi credinţă”. Totuşi, umbresc calitatea de dascăl abaterile semnalate la toate nivelurile, e drept, sporadice; se tolerează încă indolenţa, tendinţa de fraudă, carenţe în relaţia profesor – elev, în viziunea modernă de concepere şi desfăşurare a lecţiilor, cu implicaţii negative în calitatea cunoştinţelor elevilor, în cultivarea unor deprinderi şi aptitudini indispensabile actului didactic.
Dacă Dumnezeu ne-a dat capul rotund pentru ca mintea să circule, să se învârtă şi să nu se oprească prin colţuri, oare nu s-ar putea găsi şi alte căi de redresare a multor stări care deja şi-au pus amprenta pe sufletul multor oameni care comit acte de violenţă, spargeri şi furturi, consum de droguri, violuri sau crime? O întrebare ale cărei răspunsuri stau nemijlocit în sarcina şcolii, familiei, bisericii, altor instituţii abilitate, dar şi în faţa opiniei publice, cu precizarea că ceea ce s-a întreprins până acum nu justifică decât parţial starea de fapt existentă.
Avem tineri studioşi şi ambiţioşi, implicaţi în proiecte şi activităţi cu impact benefic în viaţa societăţii, bine educaţi – e o realitate care ne bucură. Însă rămâne un segment uman cu suficiente probleme de comportament, presa, televiziunea, radioul semnalează zilnic abateri şi stări conflictuale cu urmări nedorite. Tocmai de aceea e nevoie de o mai accentuată vitaminizare prin diverse laturi ale educaţiei, care să-i facă frumoşi şi buni sufleteşte, în primul rând, apoi să-i entuziasmeze, să-i pună să mediteze în a descoperi cu adevărat lucruri folositoare în viaţă. E necesară această revigorare, deoarece şi ei au datoria de a-şi asuma răspunderea pentru viitorul ţării.
Măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, cum se spune, să renunţăm definitiv la orgolii nejustificate, la unele principii şi concepte depăşite, la sistemul birocratic învechit, hotărâţi să dobândim prin cinste şi putere de discernământ valori autentice ale democraţiei europene, implementate apoi creator în potenţialul uman şi materialul de care dispunem.
Deşi au trecut mulţi ani de la Revoluţia din decembrie 1989, îmi stăruie şi acum în minte spusele unui neamţ venit cu ajutoare şi la unitatea şcolară unde funcţionam: „Aveţi o ţară frumoasă şi bogată, m-au impresionat peisajul şi sufletul cald al românilor. Dacă la voi s-ar fi lucrat măcar jumătate din timpul cât se munceşte la noi, ne-aţi fi depăşit. Din câte am văzut, nu vă supăraţi, prea mulţi leneşi, cheflii şi hoţi respiră aer curat şi aici, în Bucovina. Trebuie obligaţi să se aplece spre muncă. Numai aşa, cu ordine şi disciplină, dublate de efort colectiv continuu, veţi progresa”.
Aşadar, nu ne mai rămâne decât ceea ce spunea, nu demult, cineva: „Punct şi de la capăt!”.
Comentarii