Aţi făcut latină în şcoală? Dacă nu, nu aţi avut norocul de a vă bucura urechile scandând: „Alma Venus, caeli subter labentia signa …”. Iată un celebru început de vers antic, metru pe care ulterior puţini, foarte puţini s-au încumetat să-l adopte. Numai un tânăr învăţăcel de „lătinie”, de loc, prin părinţi, de pe la noi, născut sătmărean get-beget însă şi şcolit în Napoca cea tăt lătinească – Valeriu Nichitean îl resuscitează în volumul său de debut „Insomnia melcului. Poezii” (Ed. Accent Print, Suceava, 2015).
Ascultaţi şi vă încântaţi: „Terorizat de gânduri negre, hotărâtu-s-a Ahile/ Că e sătul de viaţa sa, că nu mai vrea să aibă zile;/ Şi-n caz că nu ştiţi despre el sau aţi uitat ce aţi ştiut,/ Îmi voi permite doar un pic cu informaţii să v-ajut” (Manifestul unui melc picat, p. 39).
„Structura clasică, impregnată cu iz neoromantic, dar şi cu nuanţe ale modernismului timpuriu, este bine lucrată, având rima, ritmul şi metrul poetic însuşite până la o autodepăşire a standardului comun şi tinzând spre o perpetuă perfecţionare, prin eliminarea oricărei posibilităţi de minimalizare a construcţiei versului, a strofei, a frazei poetice”, afirmă autorul prefeţei („Poezie – izvor nestins din tainice vremi…”), Victor Constantin Măruţoiu
Citiţi un vers de aici, un vers de acolo şi veţi sfârşi prin a citi poezie. (D.T.)
Comentarii