Poliţiştii de frontieră au capturat la sfârşitul săptămânii trecute ţigări de contrabandă în valoare de peste 164.000 de lei.
Ce mai mare cantitate a fost reţinută în zona Ulma. Aparatele de vedere pe timp de noapte au semnalizat vineri dimineaţă, la ora 5, un grup de persoane care cărau de zor colete cu ţigări peste frontiera verde.
Lucrători din cadrul SPF Brodina au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a acestora, dar pentru că membrii grupului nu s-au supus la acestea, au folosit armamentul din dotare. Au fost trase nouă focuri de avertisment, în plan vertical, momente în care cei în cauză au abandonat coletele şi, profitând de terenul accidentat şi împădurit, au fugit spre teritoriul statului vecin.
Un bărbat, Vasile T., de 53 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava, a fost prins însă şi reţinut, fiind anunţate totodată şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării pe partea lor de frontieră a evenimentului.
„În zonă au fost descoperite mai multe baxuri ce conţineau peste 13.488 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 135.000 lei, ce au fost ridicate în vederea confiscării. Persoana reţinută, Vasile T., este cercetată de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat” a comunicat Ilie Poroch Seriţan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava.
În aceeaşi zi, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontieră, tot poliţiştii de la SPF Brodina au găsit, în zona localităţii Straja, încă două colete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Baxurile, care conţineau 2.059 pachete ţigări, în valoare de peste 20.000 de lei, au fost duse la sediul poliţiei de frontieră şi reţinute în vederea confiscării.
Încă 850 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 9.300 lei, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Rădăuţi într-un Mitsubishi Pajero, abandonat aproape de frontiera de stat.
Pe lângă reţinerea produselor de contrabandă, poliţiştii au indisponibilizat şi maşina de teren, până la finalizarea cercetărilor.
În toate cele trei cazuri se fac în continuare cercetări pentru identificarea persoanelor implicate în acţiunile de contrabandă.























Comentarii