Cercetări…

Printre scriitori circulă o glumă: dacă unul are mai multe cărţi, e întrebat pe câte le-a scris „afară” şi pe câte „înăuntru”. Se-nţelege că nu-i vorba de frontiere, ci de închisori, vizaţi fiind noii scriitori de după gratii, despre care am mai scris. N-am fi insistat pe subiect dacă de curând nu l-ar fi lărgit volumul „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în sec. XIV-XVI” al scriitorului George Copos (care în 13 luni petrecute după gratii a scris cinci cărţi cu subiecte din zonele turismului şi istoriei, cu tiraje confidenţiale, neajunse la vânzare), prin care autorul liberat a ajuns în atenţie ca suspect de plagiat. Cazul a intrat în aceste zile în cercetarea Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti, dar până aici autorul a făcut cunoscut că, printr-o asemenea acuzaţie, a fost „calomniat brutal”, oferind ca probă a probităţii sale un „raport de originalitate” dat de un soft. Până la o eventuală evaluare cu rezultate incontestabile, uluitoare ni se pare opinia scriitorului, potrivit căruia „o carte care nu a fost publicată nu poate fi plagiată” (…lucrarea de masterat în istorie considerată de autorul ei, Cătălin Parfene, drept sursă a lucrării de cercetare semnată de G. Copos nefiind tipărită). Opinie care nu-l scuteşte de prezumţia ca un documentarist din „afară” să fi dibuit sursa, s-o fi prelucrat şi să i-o fi servit. Totodată, prin această poziţie, G. Copos ar accepta că cele cinci lucrări ale sale n-ar fi devenit ale sale decât publicate. Ca şi cum chiar şi acest text n-ar fi aparţinut autorului ieri, când a fost scris, ci abia azi, când îl citiţi dvs.