> Toate acestea s-au petrecut pe fondul consumului de băuturi alcoolice
Sărbătorile pascale nu au reprezentat neapărat şi momente de cumpătare, conciliere şi apropiere pentru unii… Mărturie stau scandalurile care s-au petrecut şi de această dată, după ce nu s-a mai ţinut cont de nivelul consumului de băuturi alcoolice. În urma „confruntărilor” au rezultat şi victime care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una dintre acestea este un bărbat de 41 de ani din localitatea Ipoteşti. Omul a mers luni seară, împreună cu concubina, în vizită la mama lui. Aici au fost cinstite mai multe pahare, iar în jurul orei 20 între partenerii de viaţă a izbucnit un conflict pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, potrivit informaţiilor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. De la vorbe de ocară s-a trecut repede la fapte, iar bărbatul i-a aplicat o corecţie fizică iubitei sale, lovindu-o cu palma peste faţă. Supărată de cele petrecute, la scurt timp, femeia a ieşit afară din casă, iar în timp ce se afla în faţa porţii s-a întâlnit cu fratele ei, de 36 ani, localnic, care trecea pe stradă. Văzând-o în lacrimi, fratele şi-a chestionat sora cu privire la cele întâmplate, iar pe când aceasta îi povestea ce şi cum în drum a apărut şi bărbatul de 41 de ani. Pentru a apăra onoarea surorii, fratele i-a aplicat concubinului o lovitură cu piciorul, proiectându-l cu capul de asfalt, unde s-a lovit în zona feţei, aşa găsindu-l şi oamenii legii. În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de „karatistul” de 36 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”.
Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Rădăuţi, s-a plâns poliţiştilor din cadrul secţiei din comuna Ciprian Porumbescu, spunând că a fost atacat de mai multe persoane în dimineaţa zilei de luni. Cercetările efectuate de oamenii legii au stabilit că omul s-a deplasat pe parcursul zilei de duminică, în vizită, la o femeie din comuna Bălăceana, rudă cu el, unde a consumat băuturi alcoolice. Petrecerea s-a prelungit, aşa că bărbatul a rămas şi peste noapte, doar că luni dis-de-dimineaţă a fost trezit din somn, în jurul orei 6.20, de vizita efectuată la domiciliul femeii de un alt bărbat, de 53 de ani, din comuna Ilişeşti, acesta fiind însoţit de cei trei fii ai săi. Din datele puse la dispoziţie de Compartimentul de informare publică din cadrul IPJ Suceava, „cei în cauză au avut unele discuţii în contradictoriu, moment în care bărbatul de 53 de ani l-a lovit pe reclamant, provocându-i mai multe leziuni în zona capului, după care cei patru au plecat”. Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, dosar ce urmează a fi soluţionat procedural.
























Comentarii