Duminica Floriilor a marcat sfârşitul celor şase săptămâni de post şi intrarea în Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor. Cei care nu au reuşit să respecte canoanele rânduite de Biserică renunţă, măcar în această perioadă de post sever, să mănânce de dulce. Mai puţini însă îşi amintesc că, pentru a fi complet, postul adevărat presupune să ne ţinem în frâu şi limba şi ochii şi gândurile (o anumită parte a lor). Ceea ce este – să recunoaştem! – infinit mai greu.
Menirea postului este de a ne aduce în starea de spirit care să ne înalţe până la înţelegerea acelui act mântuitor pe care îl celebrăm în fiecare an, odată cu triumful definitiv al primăverii. Conştienţi fiind că nu ne putem bucura pe deplin dacă nu ne nevoim înainte. Că nu putem primi miracolul Învierii Domnului, dacă nu suntem pregătiţi trupeşte şi sufleteşte pentru asta.
Dincolo de toate acestea, postul dinaintea Paştilor trebuie să fie şi un prilej de a medita la modul în care ne purtăm cu cei din jurul nostru. Suntem, oare, buni? Iertători? Modeşti? Milostivi? Curaţi sufleteşte? Nu minţim? Nu clevetim? Nu suntem invidioşi? Lacomi? Nu ne sare ţandăra mult prea uşor? Nu înjurăm, din te miri ce fleacuri, de cele sfinte? Nu tânjim la femeia/bărbatul aproapelui nostru? Sau la averea sa? Nu suntem aroganţi şi extrem de importanţi? Nu-i privim pe alţii de sus, în timp ce ne credem grozavii pământului, deşi o pală uşoară de vânt e suficientă ca să ne trimită în nefiinţă?!
Iată, am păşit deja, oameni buni, în Săptămâna Patimilor. Ar trebui să înaintăm cu o oarecare sfială. Şi să înţelegem măcar acum, în al 12-lea ceas, că încă nu e târziu să ne curăţăm inimile, pentru a primi cum se cuvine Lumina celei mai mari sărbători a Creştinătăţii. Indiferent cât de credincioşi, liber-cugetători sau de atei am fi, suntem datori să ştim că Mântuitorul s-a sacrificat pentru ca şi păcatele noastre să fie iertate. Iar dacă semnificaţia acestui gest nu poate să ne mişte cugetele, să încercăm măcar să fim buni, pentru că bunătatea este piatra de temelie a iubirii.
Dacă vom reuşi acest lucru, peste doar câteva zile, când vom fi cu toţii chemaţi să ne împărtăşim din Lumina şi Bucuria Învierii, vom constata că am pus un nou început existenţei noastre. Un început bun, la care avem şansa de a continua să clădim pe tot parcursul fabuloasei călătorii printre minunile acestei lumi – am numit astfel viaţa – pentru a ne o apropia şi pe cea viitoare.
VICTOR M. IONESCU
Comentarii