Motto: „Faber est snae quisque fortunae” (lat. „Fiecare este făuritorul propriului său destin”) Sallustius, Historia
Când credeam că are să-mi meargă ca pe roate afacerea cu cătuşele, hopa, se trezeşte Şerban Nicolae, de la care nu m-aş fi aşteptat, şi-mi reduce afacerea la jumătate, că, zicea el, cei care nu sunt în categoria infractorilor cu ştaif, să fie purtaţi fără cătuşe şi să fie în arest la domiciliu. Nu ştiu la ce s-o fi gândit suceveanul nostru, poate că are o vilă prin cele insule exotice sau, mai sigur, o fi auzit de la bunicu-său, cântând ceva când venea cu chef de la şedinţe: „Zdrobite cătuşe în urmă rămân. În frunte-s mereu manglitorii”. Nici nu ştii ce să mai crezi: s-o fi gândit şi omul la pesediştii lui înghesuiţi de Codruţa Kövesi, rar mai vezi câte vreo unul de pe la alte partide, ca şi cum n-ar fi la guvernare, dar, iar stau şi zic că în felul acesta se separă grâul de neghină. Te pomeneşti că tocmai în arestări pe bandă stă reforma PSD şi, în final, partidul va ieşi mai curat, mai uscat, numai bun de guvernare. Păi, staţi să ne gândim puţin. Dacă PDL – PNL era fată mare, Iohannis îi aducea la guvernare. Alina Gorghiu era prim-ministru, Blaga, Videanu şi Berceanu erau miniştri cu portofel, alţii, flămânzi, se repezeau la ciolan, ca să nu rămână pe dinafară, dar aşa, vrea şi omul să se convingă de un adevăr, merită sau nu, sunt „mama lor de hoţi”, la fel ca ăştia? De fapt, am ajuns de unde am plecat, am ajuns la partidul unic, partidul hoţilor de mătase, partidul hoţilor transpartinici, care nu suportă detenţia, decât cu lanţuri de aur. Aşa se demonstrează că la noi dezvoltarea este în cerc, nu în spirală, te învârţi şi ajungi de unde ai plecat.
În cele „100 de zile ale lui Klaus Iohannis” s-a spus, într-un timp mai mult decât suportabil, ce era de spus şi de ştiut de un public avid de trăncăneală, că nu are un preşedinte lătrău şi mârlan. Cine îl acuză că nu s-a ţinut de promisiuni? Diaspora, instrumentul de făcut preşedinţi în ţara pentru care n-a ridicat un pai. Vreţi ţara înapoi? Veniţi, inclusiv de sub podurile Senei şi ale Tamisei, şi luaţi-vă ţara şi faceţi-o „ca afară”! Vino şi mănâncă carne de struţ de la Toni şi, când te saturi, treci pe capră. Atunci îţi vei aduce aminte din cine te tragi şi vei zice: „Tata capre n-a avut/ Şi-a trăit cum a putut”. Dacă nu ştii vei învăţa foarte repede poker politic, joc în care se pot câştiga sume mari cu cărţi mici: Aşi cu/şi mâna Greblă se făcu”.
Cine tânjeşte după spectacol (televiziunile sunt ca barurile non-stop) are a vedea unul penibil: infractori bolnavi, cu drepturile hoţilor încălcate, ameninţări, şantaje, mărturii mincinoase, delaţiuni, te torn pe tine ca să scap eu şi tu nu te bucuri. Vezi, că le vine rândul la toţi, îţi zici în sinele tău şi, peste umăr, le arunci ceva cu Paşte şi grijanie. Mă tem că noi, amărâţii, vom rămâne numai cu teatrul de scălămbăială, ei, care au învăţat de la comunişti cutezanţa, vor face puşcărie de ochii lumii, cu suspendare, la fără frecvenţă, în locaţii de lux şi, până să fie condamnaţi, şi-au exportat averile, le-au pus pe rude, le-au băgat în paradisuri fiscale, iar noi, cu România jumulită, vom bate din buze. Poate că aş suporta această luare în râs dacă nu m-ar pândi un pericol şi mai mare: să fiu dus cu preşul şi apoi, dintr-o singură mişcare, să mi se tragă de sub picioare. În cădere, mi se spune că piesa s-a terminat şi că nu va mai fi nicio stagiune cu cătuşe şi bolnavi de atâta furat. Da’ ştii că au şi păpuşarii dreptate? Păi dacă-i termină pe rechini, nu vine rândul la peştii mai mari şi apoi la plevuşca de birou? Păi, ce, rechinii, varanii au furat singuri? Cineva i-a pus în relaţie cu alţii, le-a făcut acte, i-a pus în posesie, le-a măsurat, parafat şi au pus capac hoţiei, alţii i-au păzit, le-a spus să trăiţi, justiţia nu vede, nu aude, serviciile sunt cu noi, în fine, să ne trăiască.
Nici nu ştiţi cât praf în ochi vi se poate arunca, încât nu veţi vedea eşalonul doi, trei, patru, veţi spune că s-a făcut dreptate, nu mai contează că nu ai recuperat nimic din ce ţi s-a rupt de la gură, bine că stau boşii la puşcărie, pe banii tăi, simţi dreptatea că îţi inundă sufletul, ai satisfacţii depline, te simţi împlinit, Europa e cu tine, NATO la fel…
O întrebare de esenţă trebuie să ne bântuie. Ce te faci dacă acuşi, acuşi, eşti chemat să aperi democraţia, civilizaţia, valorile euro-atlantice, vei fi înregimentat înainte de a-ţi fi luat ţara înapoi (ce gogoriţă, n-ai înţeles nici asta?), vei apăra cu arma-n mână Pactul Ribbentrop – Molotov (doi preşedinţi au declarat public prostia asta!), deşi interesul acestei ţări, pe care o blamezi din neştiinţă şi prostie, este altul. Bine că nu-ţi dai seama (vei muri fericit!) că suntem ţintă pentru potenţialii duş-mani, că teritoriul ţării va deveni teatru de război pentru alţii, un război din care tu nu ai de câştigat nimic, eşti un mercenar neplătit, dus cu zăhărelul. Asta ai vrut? Atât de puţin?
Comentarii