Învăţătoarea Maria P. Boghiu a publicat a doua carte la sfârşitul anului 2014, carte intitulată „Mai am ceva de spus…”. La începutul ei, autoarea face un elevat elogiu, cu întâmplări, oameni şi locuri, la adresa copilăriei, iar apoi asupra activităţii de învăţătoare de-o viaţă: …„Mari împliniri şi mari deznădejdi se împletesc în mintea şi inima noastră, dar le păstrăm cu sfinţenie; fac parte din fiinţa noastră. Mă îndeamnă gândul spre primii ani de şcoală şi-mi apar în minte Abecedarul şi Tăbliţa. Mă cheamă ilustraţiile acelea frumos colorate din Abecedar şi Tăbliţa care stătea cuminte pe bancă şi mă lăsa s-o mâzgâlesc, s-o şterg, s-o iau de la început; avea răbdare până ce reuşeam să fac literele şi cifrele cât mai corecte şi frumoase. Vreţi să ştiţi cum era Tăbliţa? O mică minune făcută din ceramică”… Învăţătorul Alexandru şi profesoara Gherase Hortensia, lecţiile de abecedar şi aritmetică, lecţiile „atât de frumoase” de limba română, serbările şcolare, întâmplarea cu părul „pe moaţe”, punerea pe plită a oalei cu apă la fiert, examenul de la sfârşitul clasei a IV-a, toate sunt evocări de o mare sensibilitate. Cu aceeaşi sensibilitate sunt aduse în paginile cărţii amintirile din activitatea organizaţiei de pionieri, inclusiv prima „scriere” publicată la gazeta de perete şi apreciată de „cei de la Regiune”. „Ei, dar iată că înfiinţarea organizaţiei de pioneri în şcoală avea să mă cheme spre fapte nebănuit de frumoase şi folositoare…” Urmează frumoase amintiri despre activităţile sportive din şcoală şi de la concursurile organizate la Rădăuţi, Botoşani sau Vatra Dornei, chiar şi participarea la întreceri finale organizate la Bucureşti şi la care a participat şi autoarea. Au urmat alte etape fireşti din viaţa unei tinere eleve în alegerea profesiei: la început de strungăriţă prin şcoala profesională de la Bacău, angajarea la lucru în CAP Dorneşti, iar apoi examenul cu succes la Şcoala Pedagogică Siret, care s-a mutat la Rădăuţi. Evocările din anii de şcoală pedagogică sunt de o mare valoare dacă vrem să urmărim cum se formau atunci învăţătorii aici, în Bucovina. Descrierea unor profesori precum au fost doamna Grămadă, profesorii de istorie Kamil Iacob şi Pricopie Galan, profesorul de pedagogie Ion Roman, profesorul de muzică şi diriginte Gheorghe Holca ş.a., programul de la internat şi de la meditaţii, vizitele în oraş ale elevelor sunt evocate cu rigoare şi cu participare lăuntrică”… E plăcut datorită profesorului care ştie să ne capteze atenţia şi interesul. Ştie să intre în mintea noastră cu tot ce ne predă. Nici nu ştiu când trece ora şi-mi pare rău că s-a sfârşit. Prima notă mare, cu laude, mă stimulează” scrie autoarea despre profesorul de pedagogie Ion Roman. Pe o parte din aceşti profesori i-am cunoscut şi admir claritatea şi exactitatea engramelor păstrate până astăzi, inclusiv expresii, în anumite împrejurări, imprimate de profesori învăţătoarei Maria P. Boghiu.
Aflăm că în următorul an şcolar s-a aplicat un ordin al Ministerului Învăţământului prin care elevii care au obţinut în sesiune trei medii de 2 au fost eliminaţi, cu excepţia ce-lor din anul IV (notele acordate elevilor, pe model sovietic, erau de la 1 la 5). Ca urmare, din clasa Mariei Boghiu, de 45 de elevi, au rămas numai 28. Deci a fost o măsură dură, cu tot felul de urmări în traseul ulterior al carierei acestor tineri. Dar activitatea şcolară şi-a urmat cursul. În vacanţă, a fost propusă să meargă în tabăra de la Sovata împreună cu 20 colegi şi sub coordonarea prof. Gheorghe Holca. Aici abundă frumoase descrieri ale peisajului de munte, dar şi relatări ale manifestărilor artistice şi sportive desfăşurate de elevi. În vizită la Cluj: „Am ajuns pe terasă. Slavă ţie, Doamne, că mi-ai dat un asemenea ajutor. Terasa e largă şi are în jur împrejur scaune… Ochii îmi sunt fermecaţi de frumuseţile oraşului care înconjoară turnul. Văd ce are mai măreţ Clujul. Şi, bineînţeles, Conservatorul, locul tainic şi atât de drag profesorului (Gh. Holca l-a urmat). Parcă n-aş mai vrea să cobor…”.
În partea a doua a cărţii, aceeaşi cursivitate şi coerenţă în evocarea încadrării ca învăţătoare la Dorneşti şi a amintirilor despre primele lecţii cu elevii din clasa întâi. Dacă îmi aduc aminte de primele mele lecţii de învăţător la Dimăcheni, pot face comparaţii şi pot dovedi frumuseţea acestei lumi „pline de candoare”. Paginile următoare aduc date, fapte şi oameni din şcoală, dar şi din viaţa personală, inclusiv parteneriatul în familie cu profesorul „inteligent, frumos, foarte simpatic, politicos, foarte atent cu colegii” Vasile Ştiuliuc.
Sunt redate şi alte momente din viaţa şi activitatea învăţătoarei puse în slujba unui admirabil act social, educaţia. Din fiecare descriere a momentelor cu semnificaţie din şcoală transpar pasiunea şi dragostea pentru această meserie a înv. Maria P. Boghiu.
Iată o sensibilă descriere cu sens didactic: „Când vorbim noi sau altcineva, auzim diferite sunete. Le scriem şi ele devin litere. Puse împreună (legate) ele devin cuvinte. Pot fi scrise cu mâna sau de tipar. Pot fi mici, pot fi mari. Iată sunetul a scris în Abecedar în toate cele patru feluri. Iată şi sunetul m care pus împreună cu a ne învaţă să scriem cuvântul cel mai drag nouă, mama. Este de fapt primul cuvânt ce îl putem rosti când suntem mici, mici de tot, şi abia învăţăm să vorbim”… De interes sunt amintirile din scurta activitate de la şcoala din satul Codor, de la marginea oraşului Dej. La fel de interesante rămân şi amintirile de ordin politic de pe vremea lui Ion Iliescu. Sunt şi alte frumoase evocări, dar sfârşitul cărţii e trist, foarte trist. Profesorul Vasile Ştiuliuc a trecut la cele veşnice.
Socotesc necesară tipărirea ediţiei a II-a, revizuită şi adăugită, cu aducerea în primele pagini a ISBN-ului şi a editurii la care apare cartea, a prefeţei şi a introducerii din partea autoarei. Cu sprijin financiar obţinut prin sponsorizări este bine să fie tipărite mai multe exemplare care să ajungă la Biblioteca Naţională a Ro-mâniei, la biblioteci judeţene şi mai cu seamă la biblioteci din judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi. Această carte merită un asemenea efort şi deci trebuie să ajungă în rafturi de biblioteci şi vitrine de librării.
Comentarii