La 90 de ani, neobositul cântăreţ francez Charles Aznavour va lansa în 4 mai un nou album ale cărui piese au fost scrise, compuse şi aranjate de el. El se intitulează „Encores”, cuvânt care evocă bisurile publicului, transmite AFP. „Este prima oară că realizez un album care vorbeşte despre trecutul meu”, a spus recent artistul, enumerând subiectele nostalgice abordate în album: „războiul, rezistenţa, locurile unde mergeam să ne îmbătăm…” Albumul va fi lansat la patru ani distanţă de precedentul şi după alte circa 50.
Numit „Sinatra francez”, Charles Aznavour este autorul a peste 1.000 de piese, a jucat în aproape 80 de filme şi a cântat pe scenă în peste 90 de ţări. „Nu am spus niciodată, dar niciodată, cuvântul adio!”, spunea cântăreţul în 2011, înaintea unei serii de concerte la Olympia, cu ocazia împlinirii a 87 de ani. Aznavour impresionează prin vitalitatea sa şi face doar câteva concesii vârstei: se foloseşte de un prompter care îl ajută să acopere golurile de memorie şi are pe scenă un scaun pe care se aşază când oboseşte.




























Comentarii