Ofensiva DNA scoate la iveală o realitate mai greu de perceput a politicii noastre: partidele renunţă la afirmarea identităţii ideologice şi doctrinare, singurele atribute discutate în spaţiul public rămânând apartenenţa la stânga sau la dreapta, centrul nefiind încă o miză în România. De demonstrat.
Nu voi cădea în capcana filosofilor marxişti şi materialişti, dialectici ori nu, care susţin că viaţa partidelor se apropie de sfârşit, fiindcă politica românească încă nu a parcurs un ciclu complet, din pricina celor 50 de ani de comunism, ci voi privi spre comparaţie scena politică italiană a anilor ’90, când democraţii creştini şi socialiştii, loviţi puternic de justiţie prin acţiunea „mani pulite”, şi-au pierdut ideologia, dispărând cu totul de pe eşichierul politic.
Or cam aceleaşi fenomene au loc pe prima noastră scenă: lideri importanţi ai partidelor părăsesc prim-planul vieţii politice din pricina condamnărilor şi a dosarelor penale, iar exemplele nu sunt deloc puţine: Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Radu Mazăre, Dan Şova, Dan Voiculescu… pe partea stângă, Relu Fenechiu, Elena Udrea, Varujan Vosganian, Constantin Ostaficiuc, Mircea Roşca… pe dreapta. Pe deasupra, nume grele urmează la rând.
Fireşte, deocamdată unda de şoc a Justiţiei nu se ridică la înălţimea celei italiene care condamnase peste 30% din fruntaşii politici, ceea ce a dus la pierderea bruscă a încrederii şi la dezorganizarea vieţii de partid. Atâta doar că la noi activitatea DNA şi a Justiţiei este în plină desfăşurare, impresia generală fiind că nu toţi marii corupţi sunt luaţi în vizor. Nu pot însă să nu observ că entuziasmul începe să pălească,
În aceste condiţii, e uşor de sesizat începutul degringoladei ideologic-doctrinare: PSD, partidul de guvernământ, îşi mai aminteşte doar la alegeri că este social-democrat, mutându-se, după unii analişti, spre centru-stânga. În general, politicile sale se orientează, chiar şi după dezmembrarea USL, tot spre dreapta: întărirea organelor de forţă şi a armatei, păstrarea ordinii sociale, economia liberă, de piaţă, renunţarea graduală la dirijismul economico-social, retragerea statului din economie, veştezirea ideilor de colectivism şi egalitarism…
Nici liberalii nu fac mare caz de ideologie şi programe, iar partidele care au intrat recent ori şi-au făcut loc în parlament, precum PPDD, PMP, acum pe cale de dispariţie, au câştigat voturi nu neapărat prin enunţarea unor proiecte, cât prin mesaje populiste sau prin atacuri asupra concurenţilor. Au avut în frunte şi personalităţi cu o anume tracţiune.
În aceste condiţii, Puterea şi Opoziţia s-au concentrat într-un sistem bipolar, aşadar cu două formaţiuni principale, ambele de peste 35-40%, care îşi vor disputa puterea în următorii ani, probabil după principiul rotativei guvernamentale ce a mai funcţionat şi înainte de război. În consecinţă, diferenţele doctrinare între stânga şi dreapta se vor aplatiza în continuare, importantă fiind doar câştigarea alegerilor. Se repetă cumva situaţia politică din vechiul Bizanţ când Albaştrii susţinuţi de împăratul Iustinian şi Verzii, susţinuţi de împărăteasa Teodora, îşi disputau întâietatea prin lupte de stradă (Nika).
Şi cum în România pe parcursul unui sfert de secol a funcţionat mai ales votul punitiv, împotrivă, alegerile pot fi adjudecate şi fără elemente ideologice, promiţând bunăstare, dreptate până la capăt sau că vor repara ce-au stricat ceilalţi.
Încet-încet, în lipsa ideologiei, a crescut rolul liderilor, creându-se impresia că fără capi autoritari, cu priză la mase, partidele pot pierde alegerile. În timp, le-a crescut puterea prin împărţirea viitoarelor funcţii în guvern şi prin adunarea unor mari sume necesare campaniilor electorale. Confruntările politice au lăsat să se vadă că de fapt se luptă între ele nu două ideologii, ci două găşti, două clanuri, pentru care nu doctrina contează, ci accesul la resurse, contractele bănoase cu statul. Este prima cauză a defazării României, a rămânerii ei în urma suratelor europene.
Mai trebuie spus ceva: dacă în Italia operaţiunilor mani pulite deja se prevedeau mugurii viitoarelor formaţiuni, Partidul Democrat al lui Pier Luigi Bersani, PDL al lui Silvio Berlusconi, Liga Nordului, în România nu se întrevede nimic la orizont. Din păcate. Vom avea ce am mai avut.
Comentarii