Tragedie rutieră, ieri, la prânz, pe DN 17

> Trei persoane au murit strivite pur şi simplu de lemnele transportate de un TIR > Zona accidentului pare una blestemată

O nouă tragedie rutieră s-a înregistrat joi, puţin după orele prânzului, pe DN 17, trei persoane pierzându-şi viaţa după ce au fost pur şi simplu strivite de fiarele contorsionate ale unui TIR răsturnat şi de lemnul transportat cu acesta. În acelaşi loc, în 2013, o maşină încărcată cu lemn se răsturnase în curtea unei gospodării situate în apropierea arterei rutiere, patru vieţi fiind curmate pe loc.

Acelaşi loc, acelaşi material transportat, o nouă jertfă de vieţi omeneşti

Locul în care a avut loc tragedia pare blestemat. O curbă periculoasă pe raza localităţii Prisaca Dornei, un şanţ şi gospodăriile particulare situate în apropierea principalei artere rutiere ce traversează judeţul Suceava, făcând legătura dintre Ardeal şi Moldova, DN 17. Joi, aproximativ la ora 12.10, prin zonă a trecut un autotren încărcat cu scânduri, deplasându-se din direcţia Vatra Dornei către Suceava. În cabina capului tractor se aflau trei bărbaţi. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, viteza prea mare şi un moment de neatenţie au fost suficiente ca autotrenul să fie scăpat de sub control. A intrat apoi în balans şi s-a lovit de şanţul de pe marginea drumului. Impactul violent a aruncat pur şi simplu mastodontul cu roţile în sus, în curtea unei gospodării aflate pe marginea drumului, lovind şi o construcţie din curtea acesteia. O parte din încărcătură s-a împrăştiat de jur împrejur, iar o altă parte a strivit pur şi simplu cabina vehiculului, curmând viaţa şoferului şi a celorlalţi doi bărbaţi aflaţi ca pasageri în ea. Din datele obţinute de la Biroul de presă al ISU Suceava, la faţa locului s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje de salvatori aparţinând Detaşamentului de pompieri din Câmpulung Moldovenesc şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, care însă nu au mai putut face nimic pentru salvarea victimelor. Pompierii militari au intervenit şi cu autospeciala de descarcerări grele a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, fiind solicitat şi ajutorul unei macarale pentru a putea fi ridicat capul de TIR şi extrase corpurile fără de viaţă rămase captive între fiarele contorsionate. În paralel, au fost luate măsuri sporite de securizare a zonei, deoarece tragedia putea fi şi mai mare (dacă putem spune aşa), pentru că rezervorul spart al mastodontului rutier se transformase într-o fântână arteziană din care ţâşnea combustibilul. Traficul rutier a fost blocat în zonă pentru mai bine de trei ore.

Coşmar repetat după tragedia din 2013

Noua jertfă de pe DN 17 vine la aproape doi ani de zile după un cumplit accident rutier înregistrat tot acolo. Era începutul lunii iunie a anului 2013 şi tot o zi de joi, care se apropia însă de final. Puţin după ora 21, scene de un dramatism greu de imaginat şi mai ales de exprimat s-au petrecut atunci în câteva secunde. Patru vieţi s-au curmat brusc după ce un autotren încărcat cu cherestea a fost scăpat de sub control de şoferul acestuia în curba morţii. Mastodontul a ieşit atunci în afara drumului, a spulberat pur şi simplu gardul unei gospodării, iar tonele de cherestea s-au împrăştiat în curtea acesteia. Două suflete, tatăl şi fiica de 21 de ani, ce se aflau pe un balansoar, s-au stins împreună, aşa cum au fost o viaţă întreagă, corpurile lor fiind strivite de lemne. Alţi doi bărbaţi, aflaţi în cabina autovehiculului, şi-au pierdut viaţa, striviţi şi ei, de ghemul de fiare contorsionate în care s-a transformat capul de TIR în urma impactului violent cu gardul din beton ce împrejmuia gospodăria.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI