PSD Suceava începe procedura de selecţie a candidaţilor pentru alegerile locale din 2016

Neculai Bereanu

Neculai Bereanu

Vicepreşedintele PSD Suceava, senatorul Neculai Bereanu, a declarat, joi seara, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV, că va începe procedura în vederea selecţiei candidaţilor la alegerile locale din 2016 din colegiul său, situat în jumătatea de vest a judeţului Suceava.

„Din luna mai încep o serie de sondaje de opinie în colegiul meu să vedem oamenii cei mai bine clasaţi”, a spus Bereanu.

El a arătat că în cercetările sociologice vor fi măsuraţi posibilii candidaţi ai partidului, dar şi persoane care nu sunt membri de partid, dar care sunt gospodari şi apreciaţi în localităţile respective, iar cei care au grad de încredere mare ar putea fi susţinuţi să candideze.

Bereanu a apreciat că preşedinţii de organizaţii PSD ar trebui să îşi asume responsabilitatea câştigării alegerilor locale, dar că nu este obligatoriu ca aceştia să fie şi candidaţi.

El a explicat că sunt unii preşedinţi de organizaţie care ştiu să administreze politic, iar alţi membri sunt buni pentru administraţie locală, dar sunt şi situaţii când un lider politic este şi bun pentru administraţia locală.

Senatorul PSD a mai declarat că, personal, susţine ca preşedinţii de consiliu judeţean să fie aleşi indirect, aşa cum a stabilit comisia de cod electoral din Parlament.

El a spus că în ultimii 25 de ani au fost tot felul de alegeri, cu diferite praguri electorale, cu vot direct şi indirect pentru preşedinte de CJ, cu votul în două tururi de scrutin sau într-un singur tur de scrutin pentru primar.

Bereanu a explicat că preşedintele de CJ a mai fost ales prin vot indirect şi că la ultimele două alegeri locale a fost ales direct, într-un singur tur de scrutin, şi consideră că acest tip de alegere ar fi avut o relevanţă mai mare dacă era în două tururi de scrutin.

În ceea ce priveşte votul indirect pentru alegerea preşedintelui CJ el consideră că va fi un vot politic. „Acest vot va fi un vot politic. Sunt de acord cu votul indirect, care nu afectează prestanţa unui preşedinte de consiliu judeţean”, a spus Bereanu.

Vicepreşedintele PSD Suceava a arătat că o majoritate formată în jurul preşedintelui CJ astfel ales va funcţiona foarte bine.

El a menţionat că PSD a avut în judeţul Suceava un număr mare de consilieri judeţeni în urma alegerilor, mai puţin în acest mandat, când acest număr a fost micşorat în urma negocierilor cu PNL, când s-a candidat pe lista comună USL.

Neculai Bereanu a mai spus că PSD Suceava urmează să stabilească şi lista cu consilieri judeţeni pentru alegerile locale din 2016 şi unul dintre aceştia va fi candidatul pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: