UN PUNCT DE VEDERE

Liberi de servituţi

Motto: „Veritas simplex oration” (lat. Adevărul se rosteşte simplu)

Comemorarea eroilor, la un an de la „glorioasa revoluţie” din Maidanul Kievului (alţii spun că a fost o lovitură de stat, făcută cu bani străini), după model franţuzesc, un marş al tăcerii, cu flori şi lumânări, cu participarea unor şefi de state şi guverne, poate crea emoţii benefice, hotărâre, unitate şi îmbărbătare, dar, atenţie!, nu schimbă cu nimic situaţia Ucrainei: deasupra fiecărui participant a stat câte un Kalaşnikov. Ucraina şi ucrainenii duc povara propriei istorii, darnică în teritorii, mâna prea lungă a Uniunii Sovietice în Centrul Europei, instrumentul menţinerii Europei de Est sub cizma sovietică. Pe cât de uşor i-a fost Ucrainei să participe, alături de fratele mai mare şi darnic, la menţinerea sistemului de corupţie şi teroare, pe atât îi este de greu să se elibereze pe sine de trecutul recent, schimbând tabăra. Deocamdată, Ucraina şi Poroşenko înregistrează pierderi pe toate fronturile, nu numai pe cel de război, ci şi pe frontul diplomatic, iar în cel economic, chiar fără surse directe de informare şi documentare, situaţia nu poate fi departe de cea de pe frontul de est, de la Debalţevo, de exemplu. Dacă mai era nevoie, cei care au un cuvânt de spus despre ce şi cum se întâmplă în Ucraina (Putin, Angela Merkel, François Hollande şi împricinatul Poroşenko) s-au întrunit (11 februarie 2015) la Minsk în summitul „ultimei şanse”. S-a văzut că este foarte greu să faci ca armele să tacă (nicio tabără nu-i mulţumită cu ce-a obţinut), adică Ucraina să rămână şi cu buzele unse şi cu slănina în pod, numai printr-o manifestare de bunăvoinţă a UE. După această întâlnire, Poroşenko o fi înţeles că UE nu are niciun interes să se strice cu Rusia, iar chestia cu sancţiunile e ca să nu se spună că nu face şi apusul ceva. Este greu de crezut că Germania Angelei Merkel se va implica mai mult decât a făcut-o în conflictul din Ucraina; oricare soluţie care nu-i militară, inclusiv împărţirea Ucrainei, este convenabilă Germaniei şi UE, rămânând ca totul să se tranşeze între SUA-NATO şi Rusia.

Nu ştiu cât de mult vrea Rusia un război, dar Putin, cu siguranţă, îl vrea ca măsură supremă de ieşire din criză. Impresionantul arsenal militar al Rusiei poate fi pus la lucru, iar ameninţarea la adresa Ţărilor Baltice, Poloniei şi României poate fi lesne pusă în practică chiar înainte de a fi operabil art. 5 din Tratatul NATO. Evenimentele politice din ultimul timp (instalarea unui guvern de stânga-stângă în Grecia, situaţia din Republica Moldova şi pirueta Ungariei spre Rusia – „e vechi păcatul!”) sunt mai mult în avantajul lui Putin, ale cărui pretenţii vor fi tot mai mari. Ca întotdeauna, Cei Mari se vor înţelege pe spatele „căţeilor”; mi se pare exclusă posibilitatea unui război nuclear din cauza Ucrainei care, cel puţin până în prezent, nu face dovada că ştie ce vrea.

Dintre toţi „căţeii”, cel mai mult are de pierdut România, iar dacă se ajunge la război, suntem un câmp de bătaie, fără ca umbrela NATO să ne poată apăra. Am atras atenţia (vezi: Criza de luciditate, „Crai nou”, 13 martie 2014; Isterii războinice, din 14 martie 2014; Prea mici pentru un război atât de mare, 10 aprilie 2014; Parteneriat fără apărare, 8 aprilie 2014) că poziţia României este greşită, că ţara noastră nu trebuie să se implice nici cu gura în conflictul dintre Cei Mari. Dacă acum suntem în gura lupului, este pentru că fostul preşedinte n-a urmărit interesele ţării (va trebui să fie tras la răspundere pentru trădarea intereselor naţionale!), nu le-a negociat cu SUA-NATO care l-au ţinut în cârca românilor, iar acesta, din tembelism şi inconsistenţă, era gata să salveze Ucraina, să-i menţină unitatea teritorială, să-l ia de guler pe Putin şi să-l dea în şuturi afară din Crimeea. Indivizii care se bâţâie pe la televizor (nu analiştii serioşi, care ştiu realitatea) şi-i tot dau cu parteneriatul, cu aliatul principal al SUA-NATO în zonă, că toţi vor sări în ajutorul României, iau bani buni, bat din gură, nu vor merge pe front, la o adică, deşi ştiu şi ei că n-au dreptate, aruncă praf în ochi, poziţia lor fiind o reminiscenţă a fanfaronadei lui Băsescu, stăpânul inelelor, în realitate o jucărie programată de cei mari să latre şi să hăhăiască. Moştenirea lui Băsescu în plan extern (am pierdut în Republica Moldova şi puţinul pe care-l aveam) este cum nu se poate mai incomodă şi mai rea; jocul la cacealma prin diplomaţia europeană echivalează cu a-ţi trage o pungă de plastic pe cap.

De ce am ajuns în situaţia aceasta? Deoarece, de 25 de ani, trădătorii de neam şi ţară s-au organizat într-un trust al distrugerii şi furtului, format din oameni politici, afacerişti, interlopi, clientelă, justiţie, poliţie, servicii, toţi, în forme specifice, subminând capacitatea de apărare a ţării. Cum poţi avea o politică externă credibilă, de apărare a ţării, când pe plan intern eşti un nimeni, n-ai nimic prin care să susţii activitatea externă. Absenţa mijloacelor materiale (cele existente sunt în mâna străinilor) se conjugă cu apatia şi indiferenţa opiniei publice care nu este dispusă să apere, la nevoie, trustul hoţilor şi trădătorilor. Cum să-ţi trimiţi copiii să apere ţara? Care Ţară? Undeva, pe o cărticică, parafrazând pe Sfântul Pavel, am zis: „Că dacă Ţară nu ai, nimic nu ai!”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: