Retrospectiva săptămânii

Euro, în echilibru la 4,44 lei

Evoluţia de săptămâna trecută a monedei naţionale a fost influenţată, în principal, de factorii externi, precum criza din Ucraina sau deciziile privind condiţiile impuse Greciei pentru achitarea datoriei sale uriaşe.

Perioada a început pe apreciere pentru euro, care de la 4,4143, în 6 februarie, a crescut miercuri la 4,4420 lei. A doua zi, media a avut un scurt recul, ea coborând la 4,4316 lei, ca efect al scăderii aversiunii faţă de risc, după anunţul privind încheierea unui nou acord de armistiţiu între guvernul de la Kiev şi insurgenţii din Donbas.

Finalul săptămânii a fost unul negativ, cursul crescând la 4,4408 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,4350 şi 4,4460 lei, iar cotaţiile de la închidere se aflau peste pragul de 4,44 lei.

Leul nu a profitat de anunţul privind creşterea anul trecut a PIB-ului României cu 2,9%, în termeni reali, după ce în ultimul trimestru avansul economiei a încetinit la 0,5% faţă de perioada similară din 2013. În schimb, PIB-ul zonei euro a crescut în ultimele trei luni din 2014 cu 0,9%, în principal datorită Germaniei.

INS a anunţat, de asemenea, că preţurile de consum au crescut luna trecută cu 0,4% atât faţă decembrie, cât şi faţă de prima lună a anului trecut, inflaţia pe ultimele 12 luni fiind de 1%. Reamintim că, la începutul lunii, când dobânda de politică monetară a fost coborâtă de la 2,5 la noul minim istoric de 2,25%, BNR a modificat în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 2,2% la 2,1%.

Media monedei elveţiene, care afectează buzunarele a multor români, a scăzut de la 4,2451 la 4,1904 lei, ca efect al deprecierii acesteia faţă de euro la 1,06 franci.

Cursul dolarului american a crescut spectaculos la începutul săptămânii, la 3,93 lei, faţă de 3,8583 lei la finalul celei precedente, dar a încheiat perioada precedentă la 3,8927 lei.

În perioada următoare, raportul euro/leu se va menţine probabil în jurul valorii de 4,44 lei, nivel care ar trebui să mulţumească exportatorii, care se vor confrunta în scurt timp cu ieftinirea produselor din zona euro, în condiţiile în care moneda unică va scădea, până la sfârşitul anului, spre paritatea cu dolarul american.

Perechea euro/dolar a avut o evoluţie ascendentă, de la 1,1256 dolari ea crescând vineri până la 1,1442 dolari, când pieţele americane s-au închis la 1,1393 dolari.

Creşterea euro s-a datorat avansului luat de PIB-ul zonei, însă entuziasmul investitorilor a fost temperat de faptul că de la începutul lunii viitoare va debuta programul de relaxare cantitativă al BCE. Acesta are o valoare de peste 1.000 miliarde de euro, iar prin intermediul lui vor fi achiziţionate, până în septembrie 2016, obligaţiuni ale statelor din zona euro, cu scopul de a susţine economia şi de a provoca creşterea preţurilor. Însă infuzia de lichiditate va avea ca efect colateral deprecierea euro.

Pieţele aşteaptă, pentru astăzi, finalizarea discuţiilor dintre Atena şi Eurogrup, în privinţa modului în care va continua programul de ieşire din criza financiară a Greciei, după ce alegerile au fost câştigate de Syriza, partid antiausteritate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: