Chris Pratt, cunoscut pentru rolul din seria „Parks & Recreation”, a ajuns să fie unul dintre cei mai curtaţi actori de la Hollywood, iar studiourile Disney l-ar fi ales pentru a prelua rolul celebrului arheolog Indiana Jones într-o nouă serie, conform Deadline.com. Studiourile Disney au un proiect pentru a relansa seria „Indiana Jones”, după ce au preluat drepturile asupra francizei de la studiourile Paramount, în 2013. Rolul celebrului arheolog a fost interpretat de Harrison Ford în patru filme în perioada 1981 – 2008. Pratt, care este căsătorit cu actriţa Anna Faris, a semnat recent şi contractul pentru un rol în continuarea seriei „Guardians of the Galaxy” ce va apărea în 2017. De asemenea, actorul mai joacă şi în multaşteptata continuare la „Jurassic Park”, producţie denumită „Jurassic World”, a studiourilor Universal. În luna aprilie el va face echipă cu Denzel Washington în remake-ul producţiei „The Magnificent Seven” (Cei 7 magnifici) în regia lui Antoine Fuqua, film produs de studiourile MGM.
De asemenea, Chris Pratt urmează să joace şi într-o adaptare a studiourilor Universal după seria de benzi desenate „Cowboy Ninja Viking”.




























Comentarii