Într-un context general caracterizat prin (relativ) optimism – destui români cred, făcând fel de fel de pronosticuri pentru… următorul sfert de veac, că (le) va fi „mai bine” (şi nu-i chiar puţin lucru că nu gândesc invers!) – o cercetare realizată de IRES la început de an a propus întrebări cu privire la un (eventual) „proiect de ţară”. Evident, o astfel de întreprindere nu poate scormoni în mintea omului spre a afla ce gândea el înainte să fie interogat. Dar dacă tot au fost întrebaţi, peste 90% au zis că-s de acord, de ce nu?, ei n-au nimic împotrivă. De asemenea, în aceeaşi pondere au zis că da, momentul e foarte prielnic pentru a se pune la cale un aşa frumos proiect, dacă se poate chiar de mâine să-şi suflece cineva mânecile. Dar cine, dar cine? Un pic mai mult de jumătate dintre cei favorabili proiectului i l-au dat în sarcină preşedintelui. Mai puţini (20%) l-au pus pe umerii premierului. Alţii, încă mai puţintei, l-au lăsat în treaba societăţii civile, l-au trimis în curtea Academiei Române sau l-au vârât printre afacerile mediului privat. Fiindcă părerile sunt în aşa fel împărţite, e interesant de remarcat că preşedintele ar avea astfel de susţinere (alăturând maximele) mai ales din partea doamnelor cu studii elementare de la oraş; premierul, de la inşi cu studii medii de la ţară; „civila”, de la orăşeni cu studii superioare. Că unul, că altul… Proiectul rămâne aşadar în proiect!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii