Graţie recentelor reglementări

Municipiul Suceava va avea un buget mai mare decât în 2014

> „Am primit, de la bugetul de stat, un plus de 7,38 de milioane de lei, adică cu 9,87% mai mult, ceea ce ne permite să avem un buget mai bun” a explicat primarul Ion Lungu

Ion Lungu

Ion Lungu

Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Suceava pe noul an este dimensionat, în proiect, la un total de circa 350 de milioane de lei, a anunţat primarul Ion Lungu, exprimându-şi speranţa că acesta va fi aprobat după dezbaterile care vor avea loc, în plenul deliberativului, pe data de 29 ianuarie.

Potrivit şefului administraţiei municipale, bugetul Sucevei pe 2015 va fi în creştere cu aproape 20% faţă de cel din anul anterior; 65,3% va fi concentrat pe secţiunea de funcţionare, iar diferenţa de 34,7% va fi în zona secţiunii de dezvoltare.

„Am putea spune că este un buget al dezvoltării, având în vedere că peste 30% din buget este prins la această secţiune” reliefează edilul-şef.

Pe partea de funcţionare, cea mai mare alocare o are prevăzută învăţământul – 35,4%, după care urmează transportul şi reparaţiile la străzi – 26,1%, apoi dezvoltarea locală – 9,8%.

Lungu a ţinut să evidenţieze că, în conformitate cu noile norme de calculare a gradului de realizare a veniturilor proprii pe anul trecut, veniturile proprii incerte nu au mai fost luate în calcul, Primăria Suceava având de recuperat, din această sursă, nu mai puţin de 78 de milioane de lei. Reglementările de până acum stipulau că bugetul va fi dimensionat la nivelul celui din anul anterior doar dacă realizările acestuia se situau la un nivel de sub 97% din prevederi. Or municipiul Suceava a avut un grad de realizare de 85%, situaţie în care nu ar mai fi putut avea parte de o creştere în proiectul de venituri şi cheltuieli pe 2015.

„Pentru a veni în sprijinul localităţilor din ţară care se aflau în această situaţie, probabil că legiuitorul a scos aceste sume incerte de la calculul gradului de realizare a veniturilor proprii în anul 2014. La venituri sănătoase, gradul de realizare a veniturilor Primăriei Suceava pentru 2104 este de 98,26%. Ca atare, putem face bugetul necondiţionat, unul realist, pe care să-l putem executa” a precizat ocupantul fotoliului din Areni.

Suceava nu a primit bani pentru echilibrarea bugetului local, întrucât proaspetele reglementări prevăd că limita de acordare este pentru realizări de sub 50 de milioane de lei, iar municipiul reşedinţă a avut, în 2014, încasări proprii de 112 milioane de lei, mai mult decât dublu. Însă de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a repartizat o sumă de 653.240 de lei.

„Pe total, în anul 2015, am primit sume de la bugetul de stat, din cote defalcate TVA şi impozitul pe venit, sume pentru persoane cu handicap, ajutoare pentru încălzire în total de 82,17 de milioane de lei. Aceasta comparativ cu anul trecut, când am primit 74,78 de milioane de lei, ceea ce înseamnă un plus de 7,38 de milioane de lei, adică cu 9,87% mai mult, ceea ce ne permite să avem un buget mai bun” a explicat primarul Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI