> „Dacă funcţionarii publici au un statut special, putând lua unele indemnizaţii sau stimulente, personalul contractual nu are aceste drepturi” a făcut cunoscut primarul Ion Lungu > În această situaţie se află lucrătorii de la Direcţia Domeniului Public şi Direcţia Administraţiei Pieţelor, „unde sunt şi salarii foarte mici şi salariaţi puţini”
Noile prevederi legale aduc discriminări în ceea ce priveşte drepturile salariale aferente angajaţilor din administraţia publică locală, a opinat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. El a făcut referire la recentele modificări de acte normative care au instituit acordarea normei de hrană pentru poliţiştii locali, în condiţiile în care de facilităţi asemănătoare nu au parte şi ceilalţi salariaţi ai Primăriei. Lungu susţine că în cauză se află 30% din totalul lucrătorilor, respectiv personalul contractual de la Direcţia Domeniului Public şi Direcţia Administraţiei Pieţelor, „unde sunt şi salarii foarte mici şi salariaţi puţini”. Lungu a remarcat şi dezavantajarea acestora din urmă în raport cu funcţionarii publici care, la finele lui 2014, au avut de luat bani inclusiv de pe urma hotărârilor judecătoreşti de restituire a unor drepturi salariale amputate în urmă cu câţiva ani.
„Dacă funcţionarii publici au un statut special, putând lua unele indemnizaţii sau stimulente, personalul contractual nu are aceste drepturi, existând o discrepanţă destul de mare. Cu cât m-am bucurat la sfârşitul anului că s-au dat acei bani din hotărârile judecătoreşti funcţionarilor publici din Primărie, cu atât am fost de supărat să văd că restul, circa 30%, cei care sunt contractuali, nu au beneficiat de o asemenea măsură” a reliefat ocupantul fotoliului din Areni, accentuând că „personalul contractual are o importanţă destul de mare în Primărie”, deşi este plătit la nivelul salariului minim pe economie.
Primarul Lungu a făcut aceste afirmaţii pe fondul prinderii în bugetul local a unei sume de aproximativ 1 milion de lei, pentru asigurarea contravalorii normei de hrană pentru cei 123 de poliţişti locali. Conform unor recente norme legale, aceştia se vor bucura de o alocare de câte 24 de lei/zi/persoană.
„Mă bucur că există bază legală pentru a acorda această normă de hrană, pentru că poliţiştii locali reprezentau o categorie care avea salarii foarte mici, în condiţiile în care fac aceeaşi treabă ca poliţiştii naţionali, care, însă, au salarii duble” a precizat Ion Lungu.
Comentarii