Suceava este prezentă la Târgul de Turism din Stuttgart

targ-turism-StuttgartJudeţul Suceava este reprezentat în perioada 17-25 ianuarie la Târgul de Turism din Stuttgart (Germania) – „The Holiday Exhibition”, după ce în intervalul 15-18 ianuarie 2015, a participat la Târgul de Turism din Viena (Austria) – „Ferien Messe”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin-Ioan Nechifor, a declarat la începutul acestui an că, la ambele târguri, Suceava va avea stand individual, unde vizitatorii şi participanţii vor avea la dispoziţie materiale de promovare tipărite şi audio-video, dar şi ocazia să vadă meşteri populari la lucru.

Cheltuielile cu deplasarea la cele doua târguri de la Viena şi Stuttgart se ridică la aproximativ 2.000-2.500 de euro, a precizat şeful administraţiei judeţene.

Potrivit lui Nechifor, anul trecut s-au înregistrat peste zece târguri de promovare a turismului sucevean, atât în ţară, cât şi în străinătate. Dintre acestea, cele mai importante au fost cele de la Berlin, Viena, Bucureşti şi Constanţa, precum şi cele din Franţa, Polonia şi Republica Moldova.

„Din calculele preliminare se pare că avem o creştere de 8% a prezenţei turiştilor în judeţul Suceava, în 2014. La nivel naţional, creşterea a fost de 6%” a precizat şeful deliberativului judeţean. Cătălin Nechifor a mai menţionat că un număr foarte mare de turişti care ne-au vizitat au fost din Austria şi Germania, ceea ce explică interesul Consiliului Judeţean Suceava pentru marile târguri de turism din aceste ţări.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: