Experimentul

„Experiment social” (…nu cultural!): un teatru din Belgrad face cunoscut că diminuează preţul biletelor la câteva dintre reprezentaţiile sale de la 11 euro la 2 euro. Urmarea? Cu mic cu mare, de la numeroşi tineri la pensionari se aşază răbdători la cozile formate de-a lungul clădirii, stând cu orele să prindă bilete. Şi merg la teatru…

…Şi ce dacă? S-a întâmplat altundeva. Dar şi la noi, în marile oraşe sau în comune, se poate constata, nu de ieri de azi, că, atunci când preţurile (de 50, 80, 100 de lei şi peste) sunt nepotrivite pentru buzunarele comune, sălile rămân cam goluţe (uneori spectacolele chiar anulându-se din lipsă de public). Dacă e să vorbim doar despre teatru, chiar şi dacă e vorba despre actori importanţi în distribuţie sau despre piese foarte valoroase. Estimp, întâmplările culturale cu „intrare liberă” au, de regulă, public numeros. Însă, fiindcă-s gratis, nu oricine le preţuieşte la adevărata valoare; ba, din aceeaşi pricină, adesea chiar n-au valoare.

Ştirea despre experimentul sârbesc omitea să spună cum s-a compensat reducerea: prin voluntariat sau printr-o injecţie financiară externă? La noi, voluntariatul de acest fel e, pare-se, până la urmă, cam păgubos; dar câte un sprijin mărinimos-interesat din afară n-ar fi imposibil (de ex., din partea unor companii dornice de publicitate). Astfel încât eventuale experimente româneşti similare să aibă exact aceleaşi rezultate ca cel de la Belgrad.