Björk, forţată să lanseze noul album mai devreme, după publicarea ilegală pe internet a cântecelor

BjorkCântăreaţa islandeză Björk a lansat cel mai nou album al său, „Vulnicura”, prin inter-mediul magazinului online iTunes, după ce piesele au apărut ilegal pe internet weekendul trecut, la câteva zile după ce artista anunţase că discul va fi scos pe piaţă în luna martie. Excentrica artistă pop Björk a publicat, pe 14 ianuarie, un mesaj pentru fanii săi de pe reţelele de socializare online, în care anunţa lansarea primului său album din ultimii patru ani, intitulat „Vulnicura”, în cur-sul lunii martie, potrivit contactmusic.com. După acest anunţ, cele nouă piese de pe noul disc au fost publicate pe internet, weekendul trecut. Björk a anunţat, marţi, ca albumul „Vulnicura” va fi disponibil „imediat” prin intermediul librăriei digitale a Apple, iTunes, la nivel mondial, fără să precizeze dacă decizia de a lansa discul mai devreme a fost influenţată de publicarea ilegală a cântecelor sale pe internet.

Björk este o cântăreaţă, compozitoare, actriţă şi producătoare muzicală islandeză, considerată drept una dintre cele mai talentate şi mai versatile interprete ale generaţiei sale. De-a lungul carierei, Björk a lansat opt albume de studio şi a compus coloana sonoră pentru două lungmetraje.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI