Arheologii au găsit o carabină de acum 132 de ani sprijinită de un copac în Parcul naţional al Marelui Bazin din Nevada, nefiind limpede cât timp a stat acolo arma Winchester, însă suficient ca patul puştii să fie crăpat şi îngropat în pământ, scrie BBC. „Este, cu adevărat, un mister”, a declarat Nichole Andler, purtătoarea de cuvânt a parcului naţional.
Carabina marca Winchester era frecvent folosita la cumpăna secolului XX în zona de vest a Statelor Unite, pe vremea când terenurile actualei rezervaţii naturale erau utilizate pentru minerit şi creşterea vitelor. Între 1873 şi 1916 s-au fabricat peste 700 de mii de arme de acest tip. Evidenţele arată că această carabina a fost produsă şi livrată în 1882, dar experţii parcului naţional nu au reuşit încă să-i urmarească traseul de atunci şi pâăa când a fost găsită. „Probabil că arma are o poveste bună şi foarte interesantă”, a spus Andler pentru Washington Post. „Dar probabil că este o poveste care s-ar putea întâmpla oricui care şi-a trăit viaţa în împrejurările extraordinare de atunci din deşertul Marelui Bazin”, a opinat sursa citată de BBC.
Parcul naţional se află în zona răsăriteană a statului Nevada şi este cunoscut pentru peşterile şi pădurile sale de pin cu o vechime de 5.000 de ani. Andler susţine că s-ar putea ca această carabină să nu fi fost descoperită până acum deoarece patul cenuşiu al puştii avea o culoare apropiată de scoarţa copacului de care era rezemată. Carabina va fi păstrată în starea ei actuală şi expusă într-o vitrină în cadrul parcului naţional, mai notează BBC.




























Comentarii