Victorie clară pentru CSM Suceava în disputa cu Ştiinţa Bacău

> În cadrul etapei a X-a a Seriei Est, CSM Suceava – Ştiinţa Bacău 3-0 (13, 22, 11)

volei-sv-bc-19-ianuarieCSM Suceava s-a temut de meciul din cadrul etapei a X-a a Seriei Est a Diviziei A2 de volei masculin, când, la finele săptămânii trecute, în sala „Unirea”, a întâlnit gruparea Ştiinţa Bacău. Sucevenii ştiau că oaspeţii au o formaţie competitivă, mai ales că în tur băcăuanii câştigaseră pe teren propriu cu 3-0.

Evoluând peste aşteptări, elevii profesorului Victor Pancu şi-au luat o binemeritată revanşă, impunându-se cu acelaşi scor cu care pierduseră în prima parte a campionatului, 3-0. Totuşi, sucevenii au câştigat mult mai clar pe seturi, la 13, 22 şi 11, faţă de modul în care au cedat la Bacău, la 20, 20 şi 19.

Primul set al derbiului CSM Suceava – Ştiinţa Bacău a fost echilibrat până la scorul de 4-4, pentru ca apoi dominarea gazdelor să fie totală. Sucevenii au condus pe rând cu 11-6, 20-10 pentru ca să câştige setul în final la 13.

Setul secund a fost cel mai aprig disputat, băcăuanii fiind la „cârma” jocului până la 14-14. Din acest moment, plusul de experienţă al jucătorilor de la CSM Suceava şi-a spus cuvântul şi voleibaliştii pregătiţi de Victor Pancu s-au impus cu 25-22.

Oaspeţii s-au „pierdut” complet în setul al treilea, care a fost adjudecat de suceveni cu 25-11! Succes clar cu 3-0 şi CSM Suceava şi-a consolidat locul 2 în clasamentul Seriei Est a Diviziei A2 şi practic nu mai poate pierde calificarea în play-off.

„A fost o victorie clară şi frumoasă, un succes care ne apropie şi mai mult de obiectivul propus. Le mulţumesc jucătorilor mei pentru modul în care au abordat jocul. Chiar dacă oaspeţilor le-au lipsit doi sportivi de bază, acest lucru nu diminuează meritul jucătorilor noştri”, a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Victor Pancu.

Pentru CSM Suceava, în partida cu Ştiinţa Bacău au evoluat: Sasu, Andone, Orăşanu, Pietraru, Huţuleac, Ştefură, Gontariu, Amariei, Lupuleasa şi Mihuţ. În etapa a XI-a a Seriei Est a Diviziei A2 de volei masculin, CSM Suceava va sta.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI