Poliţiştii Serviciului Rutier au oprit sâmbătă seară, în jurul orei 21.45, în trafic, la Fundu Moldovei, maşina unui localnic în vârstă de 46 de ani.
Privirea apoasă şi „aroma” ce venea dinspre conducătorul auto nu lăsau dubii asupra faptului că acesta era mangă. Etilotestul avea să confirme imediat presupunerile poliţiştilor, concentraţia alcoolică identificată la acesta fiind mai mult decât „respectabilă”, de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost băgat în maşina poliţiei şi condus la spital pentru prelevarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, care ar putea fi aproape dublă faţă de cea indicată de „fiolă”.
Pe numele şoferului de 46 de ani a fost întocmit dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate.
Alt şofer beat, din Salcea, a lovit o maşină parcată pe marginea drumului
Dosar penal pentru aceeaşi infracţiune are şi un tânăr de 29 de ani, din oraşul Salcea. El a fost invitat să sufle în etilotest în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce, pe strada Progresului din oraşul său natal, a pierdut „firul” drumului şi a acroşat o maşină parcată în faţa unei locuinţe.
Etilotestul a indicat în cazul său 0,61 la mie alcool în aerul expirat.

























Comentarii