La Fălticeni, în ultima zi a lui 2014

Urşi şi ursuleţi, căiuţi şi dame, babe şi moşnegi s-au întrecut în spectacole şi urări

În prag de An Nou, urătorii au îmbrăcat straie naţionale sau şi-au luat măştile populare şi au venit cu urări de voie bună şi belşug în faţa Primăriei municipiului Fălticeni, unde au fost întâmpinaţi de câteva sute de oameni, cei mai mulţi fiind localnici, dar şi rude ale acestora de pe alte meleaguri care au dorit să vadă spectacolele oferite de cetele din urbea de pe Şomuz şi ale celor veniţi din satele învecinate.

Primii care au urat conducerea oraşului au fost urşii mari de pe 2 Grăniceri, după care au urmat ursuleţii din acelaşi cartier şi urşii de pe Maior Ioan. Căiuţii şi damele din Şoldăneşti au oferit un spectacol impresionant, atât prin evoluţie, cât şi prin frumoasele costume cu care au fost îmbrăcaţi.

Aşteptaţi în fiecare an, urătorii din satul Leucuşeşti au stârnit şi de această dată zâmbetele celor prezenţi în faţa sediului Primăriei, întruchipând personaje inspirate din mitologia satului, inclusiv cele mai bizare creaturi, dar şi prin dansul damelor, babelor, moşnegilor, negustorilor etc., care au răspuns prompt comenzilor ofiţerului care i-a condus.

Şi urătorii de la Mălini, îmbrăcaţi şi costumaţi cum spun vechile tradiţii, au dansat, au urat şi au colindat la Fălticeni, impresionând prin jocul caprelor. Urătorii din Ganea, urşii de la Preuteşti, ursuleţii de la Fundoaia, generalii de la Fălticeni, urşii de pe Pleşeşti Gane s-au numărat printre cei care au evoluat în faţa clădirii administraţiei locale.

Aşteptaţi de toţi cei ieşiţi în centrul oraşului pentru a fi uraţi, gospodarii de la Rădăşeni nu au mai venit la Fălticeni cu plugul tras de cai, cu plugari şi cu călăreţi, cu muzicanţi, cu cadastriştii care măsurau în fiecare an, cu compasul, hotarul dintre cele două localităţi şi cu urătura cunoscutului rapsod popular care este octogenarul Grigore Tulbure.

Revelion în Piaţa „Nada Florilor”

Fălticenenii care au vrut să înceapă noul an cu veselie şi voie bună au mers la revelioanele organizate în câteva restaurante, iar cei care nu au avut un buget suficient pentru o astfel de petrecere s-au adunat în centrul municipiului.

Îmbrăcaţi adecvat pentru cele minus 20 grade Celsius şi „înarmaţi” cu câte o sticlă de şampanie, peste o mie de fălticeneni s-au adunat în ultimele 20 de minute ale anului 2014 în Piaţa „Nada Florilor”. Cei care au uitat de şampanie au primit câte un pahar de la vreo cunoştinţă sau de la alţi binevoitori care aveau rezerve…

Înainte de a se termina anul 2014 au fost lansate lampioane, iar când ceasul din Piaţa „Nada Florilor” a arătat ora 0,00, au fost lansate artificii şi au fost desfăcute sticlele de şampanie.

După spectacolul pirotehnic, în zona centrală a oraşului au intrat salubriştii care au avut de strâns câteva containere de sticle, pahare şi ambalaje de la diversele produse consumate.

Primul născut la Fălticeni în 2015 este un băiat

După o noaptea de Revelion liniştită la maternitatea din Fălticeni, prima zi de ianuarie a fost prilej de bucurie pentru o familie din satul Mihăieşti, comuna Horodniceni. La ora 10.45 a venit pe lume primul nou-născut din anul 2015, un băiat care cântăreşte 4,2 kilograme, despre care medicii au spus că este perfect sănătos.

Şi anul trecut, primul copil născut la Fălticeni a fost tot un băiat, aparţinând unei familii din Dolheştii Mici.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI