Pentru cei mai mulţi dintre locuitorii judeţului, perioada 30 decembrie – 3 ianuarie a reprezentat una a petrecerilor şi a zilelor libere. Nu la fel s-a întâmplat cu angajaţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava care „s-au aflat în dispozitiv” pentru a asigura liniştea sărbătorilor. Astfel, conform datelor oferite de Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul IJJ Suceava, în perioada amintită, aproximativ 110 jandarmi au acţionat zilnic pe raza judeţului, „desfăşurând misiuni de asigurare şi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, atât independent, cât şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi urmărind prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar fi putut afecta liniştea cetăţenilor”. Pe lângă aceste activităţi, jandarmii au asigurat şi măsurile de ordine publică pentru buna desfăşurare a spectacolelor şi festivalurilor de datini şi obiceiuri, precum şi a manifestărilor de Revelion derulate în mai multe localităţi. Nici jandarmii din cadrul posturilor montane nu au stat degeaba, desfăşurând activităţi de patrulare şi supraveghere, în special în zonele cu densitate mare de unităţi de cazare, în zonele de agrement şi în cele cu afluenţă considerabilă de turişti, în apropierea mănăstirilor, pe traseele turistice, precum şi pe pârtiile de schi şi sanie din Gura Humorului şi Vatra Dornei. Nu mai puţin de 8 persoane au fost salvate de către lucrătorii IJJ Suceava, 3 bărbaţi şi 5 femei, care au suferit diverse accidentări pe pârtiile de schi. Persoanele respective au fost transportate la baza pârtiilor, unde au primit ajutor medical de specialitate din partea echipajelor SMURD sau de la Ambulanţă, în unele cazuri fiind necesară transportarea lor la unităţi spitaliceşti. Tot în perioada amintită au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale pentru fapte de tulburare a ordinii publice şi au fost constatate 3 infracţiuni, tot atâtea persoane alegându-se cu dosare de cercetare penală după ce au deranjat ordinea şi liniştea publică sau au fost prinse comercializând produse pirotehnice de contrabandă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii