Caricatură de Viorel Corodescu – COV
Motto: Retrospectiva, ţin s-arăt,
oferă multe-nvăţăminte
cu ce te-aşteaptă înainte
dacă-ai uitat ce-ai îndărăt.
Una peste alta şi noi pe sub toate, putem considera că a fost un an nu doar la locul lui, ci chiar convenabil. De înjurat am avut ce, de călcat în străchini am avut cum, de plouat a plouat când a vrut, de nins a nins cât a putut, de inundat a inundat cât a încăput, de votat am pus ştampiluţa cum ne-am priceput (unii oblu, alţii câş şi ceilalţi strâmb) şi de durut în cot nu mai zic. Nu-i vorbă, s-au mai fofilat, pe ici-pe colo („prin părţile esenţiale”, ca să sune bine) şi inversări de dinamică ascendent coborâtoare şi descendent urcătoare ba pe la încăpăţânatul acela de PIB, ba pe la destrăbălata aceea de datorie externă, dar despre efectul lor asupra articulaţiilor noastre am relatat mai sus. Cei de jos, adică talpa ţării, au călcat cu hotărâre pe drumul (potecuţa, cărăruia) prosperităţii, bunăstării, progresului tot înainte, creşterii, dezvoltării, civilizaţiei şi aşa mai departe, rămânând de văzut în care sens şi cu câte bariere, întrucât cei cu băgarea în viteză aveau frâna pusă; mă refer la cea de picior, pentru că la mână – din cauza lungimii acesteia – nu şi-au montat. Trecând cu dezinvoltură de la serenadă la fanfaronadă, fanfara menită să ne sugereze cadenţa a schimbat bătuta pe loc cu polca pe furate, ceea ce explică – într-o oarecare măsură – praful de pe tobe. Am defilat, aşadar, cu onor în toate părţile, doar-doar.
Simţitori cum suntem, încă de la strămoşii noştri daci (cu fluieraşul), romani (cu zaiafetul) şi – după unii – ţigani (cu toate celelalte), ne-am încordat coarda sensibilă şi am făcut-o să vibreze în consonanţă cu timpurile. „Că nu-s vremurile sub om, ci bietul om e sub vremuri”, constata cronicarul, deşi nu ştia cum e să fii membru în UE. „Trec anii, trec lunile-n goană”, l-a confirmat mai încoace un poet de balade vesele, dar triste, însă el nu trecuse (nici cu susţinerea, nici cu abţinerea) nici pe la DNA, nici pe la ANI, nici pe la alte iniţiale cu drept de reţinere şi deţinere (cu suspendare sau cu executare, după spatele pe care îl ai), locuri frecventate cu râvnă de multiplii prozaici maeştri în obţinere, cu care ne fălim falimentar şi ne chelfănim procentual. Asta nu ne împiedică să fim foarte împăcaţi cu noi înşine, ştiind că „toate trec, durere sau noroc”, aşa cum ne învaţă romanţa aceea veche, izvorâtă din înţelepciunea şi mai bătrână a dormitului precum îţi aşterni.
Comentarii