Progres: Cu-atâţia conservanţi şi-atâtea E-uri,
nici macaroana nu mai e de post,
nici usturoiul nu mai e ce-a fost
şi nici fasolea nu mai dă rateuri.
Caricatură de Viorel Corodescu – COV
În stilul autentic românesc, ce-a fost verde s-a vopsit, ce-am pornit n-am isprăvit, ce ştiam e depăşit. Dar le-am întors pe dos de numa-numa, să le meargă fulgii şi să le iasă spuma.
Zicătorile, bunăoară. Ce-ţi mai aduce vorba dulce în declaraţia de avere? Că aia lungă nu mai e nicidecum sărăcia omului, ba (dacă n-aţi uitat câte v-au împuiat bunătate de urechi prin cele campanii) la din contra. De ce să mai aibă minciuna picioare scurte, dacă a ajuns capital la purtător şi se întrec care s-o care? Aţi auzit domniile-voastre de vreo lege fără tocmeală constituţională? Mai sustrage careva, azi, numai un ou? Campania de prevenire a furturilor din genţi şi buzunare – să fim mândri de asta! – a fost încununată de un succes absolut răsunător. Asemenea mărunţişuri îi mai preocupă doar pe începători şi improvizaţi, până prind şi ei cheag. Dacă au la îndemână avutul care se chema obştesc (ceea ce astăzi ar suna foarte nepotrivit), axele prioritare şi fondurile europene, valabilii nu umblă cu fleacuri şi nu îşi strică firma cu mizilicuri. Cum la contrafacerea oţetului se aplică procedee moderne, a rămas ca încetul cu încetul să se ronţăie bugetul, deoarece – zic barosanii cu autostrăzile şi constată periodic, pe pielea lor, votanţii – graba strică treburile şi cine fuge după diverşi iepuri ajunge. Totuşi, ca să fim drepţi şi să nu judecăm strâmb, câte ceva a mai rezistat. Admir un vip („foarte importantă persoană”) ţanţoş, însoţit de vipuleaţa proprie şi mi-o amintesc pe aceea cu sacul şi peticul. Admir tinereţea vânjoasă a unor miniştri născuţi, dar încă nefăcuţi şi-mi vine poftă de-o zeamă de găină bătrână. Văd vară, văd sanie, văd iarnă, văd car, dar nu mai zăresc gospodarul. Şi aştept să-mi spui cu cine te însoţeşti, ca să ştiu când te închide.
Sau datinile. Pe mascaţii cu mandat i-am pomenit, mai am de adăugat doar tamtam-ul pe care nu pregetă să-l facă nu atât ei, cât alaiul lor, numai bun de vasilcă sau de malancă. Pe cei cu o emisferă posterioară într-o barcă şi cu cealaltă în luntrea alăturată n-am de ce să-i conturb, ei chiar au devenit tradiţionali. Mi-au mai rămas aceia cu zurgălăi (la opinci, nu la tribune) şi cu nasul de morcov, dar mi-s prea dragi să-i amestec cu precedenţii. Nu ne lipsesc – ba aş zice că avem de dat şi altora, sătui de linişte – caprele, iar clămpănitoarele lor funcţionează de mai mare dragul, pe toate lungimile de undă şi pe oriunde. Şi sorcovele sunt în vogă, unde se menţin cu operaţii estetice, cu dichisuri, cu boieli, să-ţi scuipi în decolteu ca să-ţi treacă de sperietură. Plugurile se mână mai ales indirect, prin acţionari şi concesionari parazitari (nu dau exemple, că le ştiţi), iar cu iordanele nu mai umblă ai satelor, bântuiesc ai partidelor. Aşa şi trebuie, societatea nu poate rămâne în înţepeneală şi nici predestinaţii nu trebuie privaţi de bucuria schimbării domnilor, că se plictisesc şi se apucă de părul lupului; blana ursului din pădure este, în continuare, proprietatea guvernului, indiferent de câte ori se primeneşte el sezonier.
Ne place că au apărut artificiile – ale focurilor festive, nu cele din creşterile săltate ale economiei – şi suntem fericiţi că răsună manelele, să nu se mai bată occidentul cu pumnişorul în piepţi că el a inventat pop-ul. Destul că se laudă cu pop-cornul, nu i-ar fi oarecum că ne-a măsluit frumuseţe de floricele!
Comentarii