Pomul lăudat

Liviu Clement

Liviu Clement

…Să ai maşină bengoasă (ba nu; limuzină pentru oraş, una de teren pentru vacanţe, alta să se plimbe copilul), haine de firmă, bijuterii scumpe la vedere (şi un ceas de marcă de marcă, obligatoriu!), de-astea… Să te ştie lumea cât preţuieşti, să te respecte, să te vorbească (deh, în fel şi chip, până la urmă). Dacă le ai – şi chiar dacă nu le ai –, după ce ţi-ai împodobit bradul (pare-se că „tradiţia” cere acum să-l împodobeşti precum mall-urile, după vinerile negre), e momentul să-l pozezi din toate unghiurile (neuitând nici detaliile: focus pe ce e mai scump şi mai strălucitor) şi să-l postezi pe reţelele de socializare, eventual invitându-ţi prietenii să procedeze la fel. Să vezi care se încumetă, căci bănuieşti matale că nu mulţi vor fi având aşa edificiu de sezon în sufragerie sau salon! Să moară duşmanii de ciudă!!! Ori să se străduiască şi ei ca la anul sau la (mai) mulţi ani să aibă şi ei aşa pom lăudat. Dacă ai noroc, după asta, te caută poate şi vreo televiziune, cum iată că (presupun) nu după prea multe căutări îl (re)găsi şi pe unul ce-şi zice rege, inclusiv pentru că are palat. Despre care ni s-a zis într-un promo că are brad „de aur”; şi mai că nu m-aş fi mirat ca tocmai de aur să fie, însă până la urmă m-am dezumflat: era doar un biet schelet conic de metal (cică modă nemţească: „O Tannenbaum!”…), ca unele din supermarketuri, să ţină „verzi” până spre campania de Sf. Valentin, învelit în ghirlande cu globuri aurii. Iar dacă îţi place, cine să te împiedice să-ţi construieşti un aşa pom regesc?!…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: