Deşi pensionar, bietul om mai prestează forţat activităţi diurne sau nocturne, în funcţie de solicitările primite prin telefon de către soţia lui, care încasează condiţionat, până la ultimul leuţ, contravaloarea muncii tovarăşului ei de viaţă. Vai însă de viaţa lui… Ea şi-a trăit-o în totală îndestulare, mai ales cea amoroasă, nici acum nu se prea poate opri, arde ca un arc voltaic.
Povestea vieţii lor e cunoscută în bună parte de rude şi prieteni, însă acum e prea târziu să se mai îndrepte ceva, totul curge doar în direcţia voită de ea, altfel sar scântei ca de la un polizor trifazat. Pe stradă pot fi văzuţi, ea, înainte ca un fazan gata de împerechere, el, în urma ei la trei-patru paşi, precum aghiotantul după şef, mai în vârstă puţin decât ea şi uşor încovoiat, deşi e încă viguros, înalt, urmând-o fără crâcnire.
Getuţa, desăvârşită gospodină, cu un ochi în tigaie şi cu doi pe fereastră, nu pierde ocazia, când i se iveşte, să fie şi în compania vreunui lucrător chipeş din zonă, la o cafea şi un păhăruţ la ea în casă, când pensionarul ei trudeşte de zor pe undeva, apoi iese îmbujorată la mici cumpărături. Cele mai grele (la cărat) le face soţul, fie din piaţa mare, fie din piaţa mică sau chiar de la cea din Burdujeni, aşa cum are ea chef să-l plimbe.
Într-una din zilele săptămânii trecute, voind să scurtez drumul spre casă, am apucat pe străduţa ce trece şi pe lângă casa lor. Deodată o ploaie de vorbe nu tocmai plăcute auzului m-au făcut să încetinesc paşii şi să mă opresc. Getuţa, jumătate în fereastră, cu sânii aproape goi, aşa îi ţine ea la vedere, fie vară, fie iarnă, mereu cu ei la înaintare, arma ei care nu prea dă greş, aproape tulburată, gata să arunce cu polonicul ce-l avea în mână, i s-a adresat consortului:
– Tăntălăule! Cum ne-a fost vorba? De ce n-ai cumpărat brânză?
– Am cumpărat ce mi-ai spus, Getuţă! Jumătate din burduful pe care l-am găsit. Crede-mă…
Speriat, îi arătă o punguţă ce o ţinuse în podul palmei mâinii stângi. Toată numai o flacără, gata să sară la el pe fereastră, îi spune vecinei de peste drum:
– Uită-te şi tu, Nastasie, cu ce vine el acasă, când ştie că vom avea şi musafiri la masă. Cu brânza aceea nu poţi hrăni nici măcar o mâţă… Omul ăsta e o mare pacoste pe capul meu. Poate-i vreun blestem, cine ştie?
– Ei, lasă, că nu-i chiar aşa, Getuţă, replică hotărât Nastasia. Prea-l agresezi verbal, eu zic că îi bun ca pâinea lui Dumnezeu. Îţi aduce de toate cele şi tot nu eşti mulţumită. Ştii că este o vorbă: „Ce-i prea mult, strică”. Dar dacă tu-l agresezi şi altfel?…
– Să fii sănătoasă, dragă, i-am pus şi ceaunul în cap. Degeaba…
Soţul deja o luase la picior ca să cumpere şi jumătatea de brânză de burduf din care a fost tăiată cea pe care o ţinea strâns în pumn, în timp ce ele continuau să-l acuze sau să-l apere pe cel aflat în disperare.
– Apropo, Nastasie! Ştii ce-a făcut odată? Nici nu bănuieşti! A încercat să se dea cocoş în faţa mea şi a rupt coada mâţei.
– Aoleu, Getuţă! Tu ce i-ai spus?
– Prea târziu! Dacă n-ai rupt-o când a trebuit, acum povestea e spre sfârşit. Noapte bună!…
Rămasă cea mai bună confidentă a ei, Nastasia s-a apropiat de fereastră încercând să răscolească puţin prin zestrea lor de amintiri.
– Spune-mi, Getuţă, ce mai ştii de amicul tău, Doru, care te aducea seara acasă de prin cele escapade şi tu coborai din maşină îmbrobodită ca o băbuţă pentru a nu fi recunoscută de careva?
– De ce mă provoci tocmai acum, Nastasie? De multe ori mi-a stins focul din inimă, şi nu oricum… E singur, săracul, la casa părintească. Cum ştii, dacă nu ţi-am spus, îl mai vizitez din când în când, încă-i verde, dragă, şi asta mă bucură.
– Dar soţul ce spune?
– Iaca de ce nu mai pot eu! Scârţ Mariţă! Tu crezi că are curaj să mă-ntrebe unde plec? Asta-i bună! Îl pregătesc din timp, îi spun că tare m-aş mai duce pe la o soră de-a mea pe care o tot visez rău, e singură şi bolnavă. Nu plec cu mâna goală. Pregătesc bunătăţi cu care mă şi înfăţişez la iubirea mea adevărată!
– Bine că poţi, Getuţă! Dumnezeu să te ajute, dar eu nu înţeleg de ce spui că soţul tău nu-i bun: nu te ceartă, nu te bate, te respectă, îşi aduce tot ce doreşti.
– Da, ai dreptate! Şi brânză de burduf… seca-i-ar neamul lui să-i sece…!
Deodată reapăru soţul cu boţul întreg, privind bucuros spre Getuţa, rămasă cu coatele pe pervazul ferestrei şi cu obrajii cuprinşi între palme, încercând probabil, doar pentru câteva clipe, să-i dea dreptate Nastasiei, care privea pe furiş, de după gard, surprinsă că amica ei renunţase la agresiunea verbală asupra lui.
În casă se va relua totul. Getuţa nu abdică uşor de la standardul de caţă versată în jocul dublu al vieţii ei.
Comentarii