Poliţiştii nu reuşesc încă să-i prindă pe aşa-zişii „instalatori” care acţionează de câteva zile pe raza judeţului Suceava, prădând în casele unor persoane vârstnice.
Joi seară ei au fost sesizaţi de încă o persoană care a căzut victimă a „verificărilor de instalaţii” în locuinţă.
Plângerea a venit din partea unei femei de 88 de ani, din municipiul Suceava, căreia un astfel de „meseriaş” i-a furat din casă suma de 6000 lei.
La fel ca şi în precedentele cazuri apărute la poliţie în ultimele zile, suceveanca de faţă s-a trezit joi, pe la ora 14, la uşă cu un individ care a spus că trebuie să facă verificări la instalaţia de gaze, gazda având de plătit pentru verificări 50 lei.
Profitând de neatenţia femeii în vârstă, acesta a reuşit să-i fure dintr-o cameră suma de 5.500 lei şi de pe hol un plic în care aceasta mai avea 500 de lei.
Poliţia a preluat sesizarea şi continuă cercetările pentru găsirea individului şi a banilor furaţi de el.
În ultimele zile au ajuns la poliţie sesizările mai multor persoane vârstnice care au fost înşelate sau cărora li s-au furat diferite sume de bani de către indivizi necunoscuţi care s-au dat meseriaşi de toate felurile, reprezentanţi ai societăţilor de furnizare a apei, energiei termice, a gazelor etc.
La Câmpulung Moldovenesc o bătrână de 86 de ani a fost păcălită şi a plătit unor asemenea indivizi veniţi să „verifice consumul de apă”, 200 lei.
O altă femeie în vârstă din Suceava a reclamat furtul a 500 lei comis de un necunoscut care a solicitat verificarea caloriferelor din locuinţă.
Tot nişte „instalatori” au furat din casa unei sucevence de 84 de ani 4.200 lei, după ce în prealabil au vrut să verifice instalaţia de apă din casă.
Prejudiciul în cauzele reclamate se ridică deja la sume de aproximativ 15.000 lei.
Nu lăsaţi străini în casă şi nu daţi curs unor astfel de solicitări
Până vor pune mâna pe infractori, poliţiştii din Suceava fac apel la persoanele vizate să ia măsurile preventive pentru a preîntâmpina astfel de fapte. „Solicităm cetăţenilor să informeze poliţia de îndată în cazul unor astfel de situaţii, astfel încât să se poată dispune măsuri operative care să conducă la identificarea infractorilor şi la recuperarea prejudiciilor.
Aşa-zisele controale sau verificări ale apometrelor sau a altor sisteme şi instalaţii sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa victimei, iar în momente de neatenţie sunt sustrase bunuri şi valori din casă.
Recomandăm cetăţenilor să nu lase să intre în locuinţă persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.
Celor care au de făcut diverse reparaţii în gospodărie le recomandăm să angajeze firme autorizate şi să nu se încreadă în preţul mic oferit de aceste persoane”, au comunicat poliţiştii suceveni.
























Comentarii