> Adevăratul şofer al autovehiculului urmărit de poliţişti şi abandonat de şofer a fost, până la urmă, prins
Celor doi fraţi din localitatea Straja, care au încercat să-i înşele pe poliţişti săptămâna trecută, prin fugă şi declaraţii false, nu le-a mers aşa cum sperau ei. Iar adevărul a ieşit în scurt timp la lumină. Aşadar, este vorba despre doi fraţi, unul de 29 iar celălalt de 24 de ani, care, acum, unul se află sub control judiciar, iar celălalt în arestul IPJ. Povestea a început după ce mezinul a fost oprit pentru control în trafic de o patrulă de poliţie, dar a refuzat să se conformeze semnalelor oamenilor legii. A urmat o urmărire ca în filme până când şoferul fugar s-a împotmolit cu maşina, moment în care a abandonat-o şi a dispărut, fugind de la faţa locului într-o zonă împădurită aflată în apropiere. La scurt timp, la locul incidentului s-a prezentat fratele conducătorului auto, tânărul de 29 de ani, spunând că el se deplasa cu autoturismul. Cercetările efectuate de poliţişti şi procurori nu confirmă aceste declaraţii, astfel că Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a dispus măsura controlului judiciar de a nu părăsi limita teritorială a comunei Straja, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 5.12.2014, ora 23.59, faţă de bărbatul de 29 ani, pentru comiterea infracţiunii de „mărturie mincinoasă”. Ulterior, şi fratele acestuia, de 24 de ani, de negăsit în primele zile, a fost identificat de poliţiştii oraşului Vicovu de Sus şi cercetat în calitate de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de conduce autovehicule pe teritoriul României”. În cauză s-a dispus reţinerea tânărului şi introducerea lui în arestul IPJ Suceava, el urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în vederea dispunerii măsurilor preventive.
























Comentarii