Fuga

Aflăm iată şi despre intenţia, venită de la vârful municipalităţii sucevene, ca amenzile neîncasate să fie transformate în… muncă în folosul comunităţii. Nu-i foarte clar suportul legal al acestei intenţii; pe de-o parte se spune de o iniţiativă legislativă în acest sens blocată între camerele Parlamentului, pe de alta, din august a.c., se vorbea în presă despre o ordonanţă guvernamentală ce modifica în acest scop legea mai veche privitoare la munca în folosul comunităţii. Dar intenţia îmi pare sănătoasă, cu auspicii de a avea consecinţe benefice la buget(e); altfel spus, de a transforma în valoare cel puţin unele dintre aşa-zisele amenzi „istorice”, despre care s-a ajuns să se vorbească doar ca despre nişte istorii pentru adormit copii sau pe oricine altcineva ar vrea să le asculte dacă… n-are nevoie, la un moment dat, de certificat fiscal. Îmi pare sănătoasă fiindcă ştiu că nu puţini, fără a fi chiar foarte strâmtoraţi, au o mare jenă să pună mâna. Mai ales că, dacă e vorba despre muncă în folosul comunităţii, penitentul nu va deveni, aşa cum poate visează, consilier de primar sau băgător de seamă la intersecţii, ci purtător de „condei” prevăzut la capăt cu mătură sau lopată. Iar din această perspectivă, fuga (de o aşa muncă) poate fi (vremelnic) ruşinoasă, dar finalmente sănătoasă. Pe scurt, oare ce-i mai simplu, să achiţi o amendă sau să cureţi zăpada şi gheaţa din piaţa mare? (Ce mai faci, dle Popescu? Ei, şi eu, construiesc capitalismul; deocamdată îi sparg gheaţa…)