Rădăuți

Ne-am unit prin voința tuturor românilor

Zi mohorâtă de sfârșit de noiembrie, doar iarna bate la ușă. Dar în inimile românilor, în general, și ale bucovinenilor, în special, este multă lumină și căldură. Deplasându-mă spre Casa de Cultură din municipiul Rădăuți, vedeam grupuri-grupuri de adolescenți, maturi și destui oameni în vârstă, mergând în aceeași direcție cu mine. Mă așteptam să vină multă lume la această manifestare, dar de data aceasta erau foarte mulți.

Nici în acest an Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina nu s-a dezmințit, organizând o manifestare închinată zilelor de 28 Noiembrie și 1 Decembrie, adică Unirea Bucovinei, respectiv a Transilvaniei cu Patria-Mumă. Evenimente dragi românilor de pretutindeni, încrustate cu literare de aur în istoria neamului nostru și întipărite pe vecie în sufletele și inimile tuturor românilor.

Manifestarea s-a desfășurat în spațioasa sală a Casei de Cultură din Rădăuți care, la ora începerii, era plină până la refuz – peste 400 de spectatori, mult peste capacitate.

În prima parte s-a desfășurat un simpozion închinat celor două evenimente, iar în partea a doua, prin cântece, poezii și joc ne-am manifestat bucuria.

În deschidere, un grup vocal format din elevii Cristiana Andronachi, Patricia Buliga, Marinela Caciur și Cosmin Cotos a interpretat cântecul „Deșteaptă-te, române!”, iar alături de ei toți spectatorii, care s-au ridicat în picioare, ținând mâna dreaptă la inimă.

Dna Carmen Andronachi, președinte al SCLRB, moderatoarea simpozionului, a prezentat întâi oaspeții dragi veniți de la Cernăuți: Vasile Bîcu, președinte al Societății de Limba Română „Mihai Eminescu” din Cernăuți; Petru Grior, director la Centrului de Studii Istorice și Culturale; Nicolae Șapcă, redactor-șef al ziarului raional; Octavian Bivolaru, președinte al Organizației Regionale „Golgota” a românilor din Ucraina; Adrian Bîcu, reprezentantul studenților de la Secția română a Universității din Cernăuți, reprezentanții universității sucevene.

Din partea delegației de la Cernăuți, dl Vasile Bîcu a rostit un emoționant salut, din care am reținut: „Bine v-am găsit sănătoși în această zi sfântă pentru întregul neam românesc! Aici, în partea de sud a Bucovinei istorice, ne simțim acasă, ca oriunde pe sfântul pământ care-i locuit de români. Obiceiurile noastre milenare trăiesc și sunt practicate peste tot… Vă anunț că ieri a pornit un irlandez, pe jos, de la Cernăuți la Suceava, ca să fie acolo în sfânta zi a Unirii noastre”.

Au fost prezentate, într-un timp rezonabil, trei comunicări: „Condițiile istorice ale actului Unirii Bucovinei cu România” (prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al Universității Suceava); „O analiză a partidelor politice din Bucovina prin prisma teoriei clivajelor” (lector univ. dr. Vlad Gafița) și „Unirea Bucovinei cu România în literatura română” (prof. dr. Lucia Olaru-Nenati). Prof. Radu Vizitiu, din Rădăuți, secondat de două dintre elevele sale, a evocat figura emblematică a patriotului român Iancu Flondor.

Pe toată durata manifestării, de aproape trei ore, pe un ecran amplasat în fața sălii au fost proiectate imagini autentice, majoritatea inedite, din zilele înfăptuirii Unirii. Ele au fost găsite și prezentate de profesori de la Colegiul Național „E. Hurmuzachi” din Rădăuți.

Corala „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”, dirijată de Ovidiu Foca, directorul Casei de Cultură, a făcut să răsune sub cupola sălii cântecele: „Tricolorul”, „Limba noastră”, „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul” și „Sunt român din Bucovina”, prelucrarea unui cântec popular cules dintr-un sat de lângă Cernăuți. Din acesta am reținut versurile: „Sunt român din Bucovina/Și nu port în suflet vina/Că o sârmă mă desparte/De frații mei de aproape”.

Au evoluat Oana Bejinari (vioară), interpretând „Balada” lui Ciprian Porumbescu; Cristina Balan (pian) și Oana Artemie (flaut) cu un fragment din opereta „Crai nou” de C. Porumbescu; Cristina Balan (pian) cu piesa „O seară la stână”, tot de C. Porumbescu, iar Elena Vârtea (vioară) a entuziasmat publicul cu un potpuriu de melodii bucovinene din repertoriul neuitatului violonist și rapsod popular bucovinean A. Bidirel.

Cele trei recitatoare au rostit „Bucovina din inima mea” de Lucia Olaru-Nenanti (Andreea Șerban); „Bucovina plânge” de George Voevidca (Andreea Boariu) și „Sfânt pământ românesc” compusă de preotul Fedoreanu (Teodora Fedoreanu).

Mihai Hrincescu din Arbore, îmbrăcat într-un autentic costum popular din Arbore, cu sumanul între umeri și acompaniindu-se la cobză, a prezentat trei melodii populare bucovinene foarte vechi (doină și balade) din repertoriul străbunicii sale, Veronica Irimescu a lui Cârțâbuș.

Ansamblul folcloric „Ciobănașul” al Clubului Copiilor și Elevilor din Rădăuți (director, prof. Dumitru Pomohaci) a adus pe scenă câteva jocuri populare bucovinene. Costumație autentică, interpretare pe măsură și un repertoriu foarte bogat de strigături.

Spre final, după ce Andreea Juravle a interpretat cântecul popular „Vino, bade dragă/ Vină în frumoasa Bucovină!”, eleva Marilena Caciur a interpretat cântecul popular „Doamne, ocrotește-i pe români!”, devenit de-acum adevărat imn național. Spectatorii, în picioare, care au bătut ritmic din palme și l-au fredonat alături de solistă.

Prezentatoarea spectacolului a fost eleva Andreea Șerban, înaltă și suplă ca o trestie, îmbrăcată într-un splendid costum popular din zonă, cu dicție perfectă și vaste cunoștințe despre fiecare număr prezentat. Cei care au trudit la întocmirea programului și au făcut repetiții cu interpreții au fost profesorii: Carmen Andronachi, Gabriela Drahta, Nicoleta Mitrofan și Laurian Abalașei. Cinste lor pentru munca prestată, talent, ingeniozitate și interes în organizarea unor manifestări culturale de excepție!

Fiecare spectator a primit la intrarea în sală câte o cocardă cu tricolorul românesc și un plic închinat evenimentului, pe care era reprezentată harta României Mari; plicul a fost lansat în aceeași zi și la Oficiul poștal nr. 1 din Rădăuți. Totodată, la școlile „Mihai Eminescu” din Rădăuți, „I.G. Sbiera” din Horodnic de Jos și „Luca Arbure” din Arbore au fost deschise expoziții filatelice sub genericul „Arc peste timp”, care vor putea fi vizionate până la Crăciun.

La încheierea spectacolului, mai mulți spectatori mi-au pus astfel de întrebări: „Unde sunt autoritățile locale?”, „Unde sunt parlamentarii noștri din Rădăuți?”, „De ce n-au venit conducătorii de instituții?”, „Doar școala și cu biserica omagiază Marea Unire?”. Oare le puteam da eu răspunsuri?…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI