Foc la un prăznicar din Broşteni, izbucnit de la lumânările aprinse din cimitir

> Pompierii au salvat de la distrugere o biserică de patrimoniu, construită în 1760

Militarii Detaşamentului de pompieri Vatra Dornei şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Broşteni au muncit luni seară pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un prăznicar dintr-o parohie din oraşul Broşteni.

Pompierii au fost chemaţi să intervină, la ora 21,09, înspre locul intervenţiei pornind trei autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor, prăznicarul, din lemn şi acoperit cu plăci de azbociment, ardea deja, cu pericol de propagare la o biserică nouă şi la un alt prăznicar, dar mai ales către o biserică monument istoric ce datează din 1760.

După mai bine de două ore de muncă, focul era stins, pompierii reuşind salvarea celorlalte imobile din apropiere.

Flăcările distruseseră doar clădirea prăznicarului, pe o suprafaţă de 50 mp, bunurile aflate în interior şi circa 10 mc lemn de foc.

Pompierii au stabilit că, cel mai probabil, focul a pornit de la nişte lumânări ce ardeau la morminte. De la ele s-a aprins vegetaţia uscată din cimitir, ajungând apoi la clădirea prăznicarului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI