Ziua Naţională a României va fi marcată la Suceava printr-o serie de manifestări importante.
Potrivit site-ului Consiliului Judeţean Suceava, de 1 Decembrie, în zona centrală a municipiului va fi organizată o paradă militară specială, la care militarii vor fi îmbrăcaţi cu uniforme ale Armatei Române din perioada interbelică. Evenimentul este programat să se desfăşoare în intervalul orar 12 – 14.
Imediat după parada militară, sucevenii se vor putea delecta, timp de aproape două ore, cu un spectacol folcloric care va fi susţinut de Ansamblul folcloric „Arcanul” Fundu Moldovei, Fanfara „Bucovina” a Primăriei Municipiului Suceava, Ansamblul folcloric „Bucovina” al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava şi Felicia Costin.
Un moment mult aşteptat, an de an, de locuitorii municipiului, este aprinderea luminilor în bradul de Crăciun, care este programată pentru ora 17.
În continuare, surprizele pregătite de autorităţile sucevene se vor ţine lanţ. Pe scena ce va fi amenajată pe esplanada din centrul Sucevei vor urca îndrăgita trupă Hara, suceveanul Eduard Hanuseac, care s-a remarcat la diverse concursuri si festivaluri de muzica la care a participat, precum şi Corala Jandarmeriei.
Invitaţii speciali ai spectacolului sunt membrii trupelor Fun Factory (Statele Unite) şi No Mercy (Anglia) şi celebrul cântăreţ italian Francesco Napoli.
Manifestările organizate la Suceava, de Ziua Naţională a României, se vor încheia la ora 21.

























Comentarii