Jacques Chirac, preşedintele Franţei între 1995 şi 2007, a apărat în public la decernarea premiilor anuale ale fundaţiei sale, cu un aspect îmbătrânit şi slăbit în preajma împlinirii a 82 de ani, afirmă EFE. Chirac a venit la ceremonia care s-a desfăşurat la muzeul parizian Quai Branly zâmbitor şi cu ochelari, dar mergând cu dificultate şi însoţit de actualul preşedinte socialist, Francois Hollande, cu care este în relaţii bune.
Fostul preşedinte conservator, care a mers fără baston dar a avut nevoie de susţinerea unui bodyguard, nu a luat cuvântul la ceremonie. Înainte de a deveni şef al statului francez, Jacques Chirac (París, 1932) a fost de două ori prim ministru (1974-1976 şi 1986-1988) şi primar al Parisului între 1976 şi 1995 (cu excepţia anilor celui de-al doilea mandat de premier). Primul său mandat prezidenţial a fost marcat de scandaluri politice legate de finanţarea partidului său când a fost primar al Parisului. Al doilea mandat de preşedinte a fost marcat de conflicte sociale, precum valul de nemulţumiri din toamna anului 2005, care l-au obligat să decreteze stare de urgenţă, pentru opoziţia sa faţă de intervenţia Franţei în războiul din Irak.
În noiembrie 2009 şi-a publicat primul volum de memorii, „Chaque pas doit etre un but” urmat, în 2011, de al doilea volum autobiografic. Căsătorit din 1956 cu Bernadette Choudron de Courcel, Chirac are două fiice, Laurence şi Claude. El este totodată tutore franco-vietnamezului Anh Dao Traxel, care a petrecut doi ani în familia Chirac.




























Comentarii