Căruță nesemnalizată, lovită în plin de o soferiță de 44 de ani

Un atelaj hipo care se deplasa pe drumurile judeţene deşi nu avea acest drept şi fără să fie semnalizat cât de cât a fost la baza unui grav accident de circulaţie înregistrat luni, în jurul orei 17.20. După lăsarea întunericului, faetonul se deplasa pe DJ 208D, pe raza localităţii Mitocu Dragomirnei, chiar dacă accesul căruţelor pe drumurile judeţene şi naţionale este interzis prin legislaţie. În plus, potrivit cercetărilor efectuate de lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava deplasaţi la faţa locului, atelajul, condus de un tânăr de 20 de ani din Mitoc, nu dispunea de niciun fel de elemente fluorescent-reflectorizante. Astfel, pentru că nu a reuşit să fie observat la timp, faetonul a fost lovit din plin din spate de un autoturism la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 44 de ani, din comuna Ipoteşti, care se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers cu căruţa. În urma impactului, pe lângă pagubele materiale, s-a înregistrat accidentarea unei localnice de 77 de ani, pasageră în faeton. Atât conducătoarea auto, cât şi căruţaşul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI