Asociaţia Educatorilor Suceveni, 10 ani de activitate

Locul în care cadrele didactice au găsit „mulţumire, consiliere şi informaţie”

DSCN8603Cadre didactice din mai multe şcoli din judeţ s-au reunit, sâmbătă, la Universitatea Suceava, pentru a marca cei 10 ani de activitate împliniţi în acest an de Asociaţia Educatorilor Suceveni. Ele au fost primite de conducerea Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, decanul facultăţii, conf. univ. dr. Otilia Clipa, şi prodecan, conf. univ. dr. Adina Colomeischi, de alte cadre didactice de la USV, cu care asociaţia a colaborat strâns pe parcursul celor 10 ani. Membrii asociaţiei şi invitaţii lor, cadrele didactice de la Siret, Rădăuţi, Fălticeni, Liteni, Siminicea şi din multe alte localităţi din judeţ s-au bucurat de prezenţa insp. general adjunct, prof. Gabriela Scutaru şi a inspectorului Laurentie Şpac, unul dintre primii fondatori ai asociaţiei, a lector. univ. Florica Diaconescu şi conf. univ. Viorel Guliciuc, ambii de la USV, a directorului Casei Corpului Didactic, prof. Constantin Mărgineanu, a preşedintelui fundaţiei Cygnus, prof. Victor Şutac şi mulţi alţii.

„Mă simt onorată de invitaţie, sunteţi reprezentanţii unei asociaţii care cuprinde un cuvânt esenţial pentru mine – educaţie. Dvs. sunteţi continuatorii unei tradiţii importante în partea aceasta de nord, iar prin ceea ce faceţi reuşiţi să aduceţi un plus de valoare comunităţii”, le-a spus prof. Gabriela Scutaru.

 „Vă felicit pentru că sunteţi mereu cu un pas înainte, că aduceţi tot ce este nou şi nespus în profesie”

 20141115_120210Decanul FSE, Otilia Clipa, unul dintre membri activi ai asociaţiei chiar de la începuturi, a amintit de evenimentele organizate împreună, de împlinirea celor 140 de ani de la primul Congres al învăţătorilor şi de înfiinţarea primei şcoli normale care a format învăţători, apoi de cei 15 ani de la înfiinţarea FSE, care a devenit un centru puternic de formare. „E de datoria noastră să păstrăm şi să dezvoltăm acest centru”, a spus decanul. Prodecanul Adina Colomeischi şi-a exprimat bucuria de a fi prezentă alături de cei „cu care am crescut” şi au fost martori ai devenirii sale, membri AESv, asociaţie „care s-a născut din nevoia de a fi împreună şi de a ajuta comunitatea”. „Vă felicit pentru că sunteţi mereu cu un pas înainte, că aduceţi tot ce este nou şi nespus în profesie”, a spus Adina Colomeischi.

Lector Florica Diaconescu i-a rugat să nu uite că dascălii sunt aidoma unei cărţi, cartea cunoaşterii, pe care „sunteţi chemaţi să o deschideţi în faţa unor fiinţe nevinovate şi dornice de învăţare”. Insp. Laurentie Şpac i-a mulţumit preşedintei AESv, prof. Maria Pavelescu, pentru iniţiativa înfiinţării asociaţiei, care continuă activitatea Asociaţiei Învăţătorilor de la Cernăuţi, şi a vorbit despre învăţătorii anonimi din sate de atunci, oameni „care n-au precupeţit nimic”, de „ideile lor măreţe”. Directorul CCD, prof. Constantin Mărgineanu a amintit de munca grea a cadrelor didactice şi de faptul că e necesar ca prin AESv şi CCD „să arătăm ce reprezentaţi în societate”.

Preşedintele AESv a dat apoi cuvântul unor membri activi ai asociaţiei care au prezentat proiectele judeţene, naţionale şi internaţionale desfăşurate împreună cu cadre didactice din tot judeţul. La final, toţi cei prezenţi au ciocnit un pahar de şampanie, aşa cum se obişnuieşte la o aniversare. Pentru cadrele didactice care au colaborat cu AESv pe parcursul celor 10 ani, „o perioadă cu atâtea schimbări şi incertitudini”, asociaţia „a fost singurul loc în care am găsit mulţumire, consiliere şi informaţie, mai mult ca în altă parte”, după cum a spus prof. Lenuţa Movileanu în cuvântul său.

După întâlnirea de la USV, finalizată cu intonarea imnului învăţătorilor, momentele aniversare s-au mutat la Liceul cu Program Sportiv, unde este sediul Asociaţiei, cadru în care Maria Pavelescu, împreună cu unul dintre vicepreşedinţii AESv, prof. Lică Buduşanu, a predat Cheia succesului generaţiei mai tinere, şi anume prof. Adriana Nichitean, cea care coordonează, de mai mulţi ani, Şcoala de vară pentru juniori, organizată de AESv.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: