„Victor Ponta a copiat discursul şi obrăznicia lui Traian Băsescu”

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat, miercuri, că premierul Victor Ponta s-a comportat ca Traian Băsescu în dezbaterea cu Klaus Iohannis de la Realitatea TV.

Băişanu a spus într-o conferinţă de presă că emisiunea de la Realitatea TV a fost una făcută pe picior, iar moderatorul avea întrebări pregătite doar pentru un singur candidat, Victor Ponta şi a structurat emisiunea întreagă doar pe teme ce ţin de activitatea de prim-ministru şi de Guvern.

El a arătat că întrebările adresate candidaţilor nu aveau legătură cu activitatea unui preşedinte de ţară.

„Toate întrebările nu aveau nicio legătura strictă cu atribuţiile preşedintelui. Acolo s-a încercat ridicarea mingii la fileu pentru Ponta”, a spus Băişanu.

El a ţinut să remarce şi faptul că una dintre cele care a adresat întrebări candidaţilor a dorit doar să-l pună în dificultate pe candidatul ACL.

Băişanu crede că nu a câştigat niciunul dintre candidaţi această confruntare televizată, dar că electoratul a putut face diferenţa între comportamentele celor doi.

„Am văzut două temperamente diferite. Victor Ponta a copiat discursul lui Băsescu şi obrăznicia lui. Iohannis e un candidat care nu ştie să fie nici ţaţă şi nici mahalagioaică. Îmi aduc aminte cum Băsescu îl umilea pe Ponta şi îl făcea pisicuţ. Exact la fel a procedat şi Ponta. România nu are nevoie de un astfel de preşedinte”, a spus Băişanu.

El a mai arătat că o secvenţă jenantă a fost atunci când Victor Ponta a folosit tema soţiei, ca într-un film american, dar că probabil că nu a văzut filmul până la capăt, pentru că cel care a procedat precum Ponta a pierdut alegerile. „Păcat că am avut o astfel de scenă şi că Ponta nu a văzut finalul filmului american”, a mai declarat Băişanu.

El a mai remarcat şi că Victor Ponta a făcut public faptul că a comis o ilegalitate şi că a recunoscut că prin intermediul ministrului muncii a aflat pensia soacrei lui Klaus Iohannis, încălcând astfel dreptul de cofidenţialitate.

Alexandru Băişanu l-a acuzat pe Victor Ponta şi de „interes în a nu modifica legislaţia” privind votul în diaspora, atunci când acest lucru a fost posibil, şi nu o dată, ci în două rânduri. „Trebuie să-i aduc aminte domnului Victor Ponta, eu ca parlamentar ştiind exact despre ce este vorba, că minte. A minţit în cadrul dezbaterii de marţi seară când a fost vorba despre legislaţia privind votul în diaspora şi problema necesităţii votului prin corespondenţă. Candidatul ACL, Klaus Iohanis, i-a spus că în Parlamentul României atât în echipa care conducea discuţiile şi analizele privind modificarea Constituţiei, cât şi în Parlament în comisiile de specialitate au existat două propuneri legislative ce ţineau de votul prin corespondenţă. Una dintre aceste propuneri a fost semnată şi de mine şi a fost depusă în septembrie, cu mult înainte de împlinirea celor şase luni până la alegeri, iar cealaltă a fost depusă de cei de la PDL acum un an şi ceva, şi a primit aviz negativ din partea Guvernului României condus de Victor Ponta” a declarat copreşedintele ACL Suceava, Alexandru Băişanu.

„Guvernul mimează democraţia. Prin demisia lui Corlăţean nu s-a schimbat nimic”

Senatorul PNL de Suceava, Steliana Miron, a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că actuala guvernare doar mimează democraţia, subliniind că, prin demisia ministrului de externe Titus Corlăţean, nu s-a modificat nimic în ceea ce priveşte organizarea alegerilor în străinătate.

Senatorul PNL de Suceava a arătat că, după cum s-a dovedit la toate alegerile, PSD nu este favorit între românii aflaţi la muncă în străinătate, motiv pentru care actualul guvern face orice pentru ca la alegerile prezidenţiale să nu vină foarte mulţi dintre românii care lucrează în afara ţării.

„PSD nu a fost niciodată favorit în diaspora şi face tot posibilul ca voturile acestea să fie o cantitate neglijabilă. E o insultă adusă democraţiei, o batjocoră adresata românilor din străinătate, care susţin economia prin miliardele de euro trimise în ţară”, a spus Miron.

Ea a explicat că, prin demisia ministrului de externe Titus Corlăţean şi înlocuirea acestuia cu Teodor Meleşcanu, modul în care se vor derula alegerile în străinătate nu a fost schimbat.

Steliana Miron a îndemnat sucevenii să-l voteze pe Klaus Iohannis, dacă doresc să nu se întoarcă în epoca Adrian Năstase şi Ion Iliescu.

„Pe 16 noiembrie vom merge să alegem preşedintele. Alegerea lui e foarte importantă în contextul social-economic actual. Iohannis e garanţia că România va avea viitor. Astfel, nu ne vom întoarce în epoca lui Iliescu sau Năstase”, a spus Steliana Miron.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: