Victor Ponta, la Cacica:

„E bine să refacem USL și să îl avem pe Tăriceanu premier”

În sala de nunți a restaurantului „Mărțișorul” din Cacica, l-au așteptat ieri pe Victor Ponta câteva sute de membri ai PSD. Au fost prezenți parlamentarii PSD de Suceava și Botoșani ai alianței PSD – UNPR – PC, primari, consilieri județeni și locali ai alianței.
 

Printre ei, s-a numărat și Ion Lungu, primarul Sucevei. Premierul a fost așteptat în față restaurantului de o delegație de parlamentari, între care s-au numărat senatorul Ovidiu Donțu și deputatul Andrei Dolineaschi. La sosire, Victor Ponta a fost întâmpinat în picioare, cu aplauze de ce prezenți. Alături de premier s-au așezat în primul rând primăriță din Cacica, Elena Boloca, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, și ministrul agriculturii, Daniel Constantin. „Dle președinte Victor Ponta, este o zi importantă. Aici, la Pârteștii de Sus, putem trage o concluzie și vedem cât de mulți suntem lângă Ponta și lângă România. Sper să fie o toamnă frumoasă și să avem președintele pe care îl merităm, pe Victor Ponta. Mesajul e de unitate, pentru că singurul care poate uni România e Victor Ponta și asta o știm cu toții. Văd în sală colegi din Suceava și Botoșani, dar și din Ardeal; și Ardealul e cu Ponta. Din 2003, e lângă Victor Ponta și a rămas același om modest și așezat. Îi cunosc familia, iar azi, la Pârteștii de Sus, au fost momente de emoție profundă și am văzut cum există legătura dintre tanti Rusu și Victor Ponta… Ponta va fi primul președinte cu rădăcini la Suceava, e președintele așteptat de 25 de ani și mândria noastră cea mai mare va fi în 2018, când vom sărbători Marea Unire. Vom avea un președinte care până atunci chiar va uni România” a spus Cătălin Nechifor, președintele PSD Suceava. Andrei Dolineaschi, deputat PSD de Botoșani, a transmis, la rândul său: „Suntem azi împreună, și Suceava, și Botoșani. Un argument foarte important este că vrem liniște în România și un președinte care să garanteze liniștea și un guvern care să lucreze în liniște pentru țară și oameni. Doar cu liniște și pace ne putem gândi la viitorul nostru și al copiilor. Atât îmi doresc și, dle Ponta, v-am stat alături mulți ani și vă voi sta mulți ani de acum încolo, că ne-ați condus la bine. Au venit azi primari și de la alte formațiuni politice, care vor liniște și pace pe care doar dvs. le puteți face”. „Vă mulțumesc pentru ce ați făcut și în 2012. Ați dat aici un semnal de unitate și de schimbare. Mă uit în sală și văd foarte mulți social-democrați, dar și conservatori, iar dacă mă uit cu atenție sunt și liberalii buni. Eu văd unite Suceava și Botoșani din 2012. Chiar dacă sunt dispute între județe, văd aici două județe cu aceleași probleme și care vor același lucru. Nu credea nimeni, în 2012, că putem să îl scoatem pe Flutur din CJ. Cătălin Nechifor a făcut asta. Trebuie să plece nu numai Traian Băsescu, ci și partenerii săi de până acum. Doar cu Ponta se poate face asta” a fost mesajul lui Daniel Constantin, președintele PC. Adresându-se tuturor celor prezenți, Victor Ponta, candidatul PSD – UNPR – PC la președinția României, a spus: „Sunt împreună Suceava și Botoșani, dar asta pentru că s-a făcut și șoseaua între județe. Am venit să vă mulțumesc tuturor pentru rezultatele extraordinare din primul tur. Pentru mine, votul din Bucovina și Moldova e foarte important. Sigur veți câștiga și turul 2, cu diferențe și mai mari. Vă sunt recunoscător că ați venit aici la Pârtești, unde am copilărit, deși nu sunt bucovinean prin naștere. Aici, în anii ’80, când nu fuseseră colectivizați, oamenii aveau de toate, și cartofi, și porumb, și așa am copilărit eu aici, pentru că în sud era foarte greu de trăit. Vreau să fiu președinte pentru că am copilărit aici, dar am luat soția din Banat, dar campion la baschet am ieșit la Sibiu și nu există în această țară un oraș în care să nu fi fost măcar o dată și să nu fi văzut ce trebuie făcut. Toate astea le putem face dacă nu ne mai certăm. De la Suceava am izgonit un singur Flutur, dar am izgonit unul de la Botoșani și acum îi vedem din nou lângă Iohannis. Eu vreau să reprezentăm pe toți românii, și USL i-a reprezentat pe toți cei care credeau că trebuie să schimbăm România. Eu asta propun în continuare, și asta cer colegilor, că e bine să refacem USL și să îl avem pe Tăriceanu premier, și să fim din nou împreună ca în 2012. Un milion de ardeleni au votat pentru mine și sunt convins că vor fi și mai mulți la turul 2. Dar nu mai vreau să ne rupă nimeni țara. Eu vă cer să votați pentru mine și pentru noi. Ceilalți vin și cer să votați împotriva lui Ponta și a USL. Eu cred că – că așa am învățat de când veneam la Pârtești – dacă ne ajutăm între noi devenim mai puternici. Eu vreau să vă gândiți că au fost 10 ani răi și mai sunt nouă zile. Să le spuneți oamenilor adevărul despre ce am făcut și sigur vom câștiga. Împreună vom face toate lucrurile bune promise în 2012. Ne vedem pe 17 să sărbătorim, iar apoi cu toții la Cotroceni să refacem România.”

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI