Nu mai puțin de 20.600 de pachete de țigări de contrabandă au fost găsite marți, 4 noiembrie, de polițiștii de frontieră, într-un garaj și într-o mașină trasă în gospodăria unui localnic din Brodina. Polițiștii au descins la pont în gospodăria din localitatea Ehreste, comuna Brodina, după ce aflaseră cumva că acolo se află un autoturism doldora cu baxuri cu țigări. Proprietarul gospodăriei, Ioan M. de 67 de ani, a confirmat imediat că are în custodie un Mitsubishi Pajero, autovehicul înmatriculat în Marea Britanie, în care se află țigări, dar și că din același lot de marfă mai sunt câteva baxuri și în garajul din curtea lui. El a mărturisit totodată că i se dăduseră marfa și mașina în păstrare de către niște tineri contra unei sume de bani ce avea s-o primească ulterior. Colaborând din toată inima cu polițiștii, Ioan M. a predat de bună voie baxurile cu țigări și mașina, care au fost duse la sediul sectorului poliției de frontieră. În urma inventarului au fost numărate cele 20.600 de pachete cu țigări, a căror valoare se ridică la suma de 206.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă. Întreaga cantitate de țigări, în valoare de peste 206.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul de teren, în valoare de aproximativ 3.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina, urmând ca, la finalul anchetei, să fie luate măsurile legale ce se impun.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii