Cerul în luna noiembrie

Ne aflăm în luna lui Brumar, care, în primul calendar roman, în care lunile purtau numere de ordine, era luna a noua – novem.
 

Soarele la începutul lunii răsare la ora 7:09 și asfințește la ora 16:57, iar la sfârșitul lunii răsare la ora 7:55 și asfințește la ora 16:52 . La data de 23 noiembrie, ora 17, Soarele intră în semnul zodiacal Săgetător. Fazele Lunii 7 noiembrie, 1h 23m – Lună Plină, 14 noiembrie, 17h 17m – Ultimul Pătrar; 22 noiembrie, 14h 32m – Lună Nouă, 9 noiembrie, 12h 06m –Primul Pătrar. Planetele vizibile cu ochiul liber Mercur se vede dimineața în orizontul estic. Cele mai bune condiții sunt în prima parte a lunii, după elongația vestică, maximă de pe 4 noiembrie. Atunci planeta s-a aflat la 180 40′ distanță față de Soare și a avut magnitudinea – 0,6. Venus nu este vizibil în această lună deoarece, după conjuncția cu Soarele din 25 octombrie, încă se află la o distanță unghiulară mică față de acesta. Marte se află în constelația Săgetătorul, are magnitudinea 1 și poate fi văzută seara în orizontul vestic. Datorită mișcării rapide, păstrează aceeași distanță unghiulară față de Soare. La începutul lunii asfințește la ora 19:47, iar la sfârșitul lunii la ora 19:46. Diametrul unghiular este de doar 50,1, motiv pentru care, chiar cu instrumente mici, nu pot fi observate detalii fine. Jupiter se află în constelația Leul. La începutul lunii răsare la ora 23:48, iar la sfârșitul lunii la ora 22:05. În noaptea de 14/15 noiembrie, sub Jupiter se vor afla Luna și steaua Regulus, iar împreună vor forma un triunghi interesant de admirat. Saturn este invizibil în această lună deoarece pe 18 noiembrie se află în conjuncție cu Soarele și se pierde în lumina acestuia. Curenții meteorici Curentul Leonide începe să fie activ din data de 6 noiembrie și poate fi observat în a doua parte a nopții. Radiantul se află la cca. 100 nord de steaua Regulus. Maximul de activitate va avea loc în noaptea de 17/18 noiembrie, în preajma orei 4, când vor putea fi observați în jur de 15 meteori pe oră. Aceștia sunt resturi ale cometei 55P Tempell-Tutle descoperită în 1866 și intră în atmosfera Pământului cu viteze de 70 km/s. La fiecare 33 ani, Pământul intersectează chiar orbita fostei comete mamă și atunci au loc adevărate furtuni ale leonidelor. Așa s-a întâmplat în 2002 și 2003, când s-au putut observa până la 3000 meteori pe oră. Curentul Tauride poate fi observat între 20 octombrie și 10 decembrie. Acest curent are două componente, Tauridele de Nord – care au maximul de activitate la 12 noiembrie, când pot fi observați între 5 și 10 meteori pe oră și Tauridele de Sud – un curent mai slab, cu maximul de activitate la 5 noiembrie. Aspectul cerului Poziția constelațiilor în serile lunii noiembrie este următoarea: spre Sud – Eridanul, Balena, Peștii și Vărsătorul; spre Est – Orionul, Gemeni și Racul, spre Vest: Vulturul, Lebada și Lira, spre zenit, Peștii, Vizitiul, Andromeda, Pegas, Cassiopeia și Cefeu; spre Nord – Carul Mic, Carul Mare, Dragonul și Hercule. Cerul de toamnă este dominat de cele patru stele mai strălucitoare din constelația Pegas, numite și Marele Pătrat sau Pătratul de Toamnă. Cu un instrument mic sau chiar și cu un binoclu putem admira vestita nebuloasă din constelația Andromeda, catalogată M31. Aceasta este o galaxie spirală care conține cca. 100 miliarde de stele și este cel mai îndepărtat obiect din Univers vizibil cu ochiul liber. Se află la 2,5 milioane ani lumină depărtare. În apropiere sunt două galaxii satelit M32 și M110, care împreună cu alte cca. 50 de galaxii formează așa-numitul grup local de galaxii. O altă galaxie vizibilă cu instrumente mici este M77, situată aproape de steaua din constelația Balena. Este situată la 50 milioane ani lumină de Pământ. Dar printre cele mai fascinante obiecte vizibile pe cerul de toamnă sunt roiurile deschise de stele h și din constelația Perseu, situate la cca. 7200 ani lumină depărtare. În harta alăturată este redată poziția constelațiilor în serile din luna noiembrie. Cer senin!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI